Oricând, ani, nopţi, zile...
Claudiei
N-am cum, nu pot, privirea să-mi ascund
Când ți se face trupului oglindă
Și între coapse iarăși îți pătrund,
În focul ce chiar vreau să mă cuprindă.
În mâini prind sânii ce ți-s tari, rotunzi
Și plini de taine, vise și dorință...
Voind să știu ce-n profunzimi ascunzi,
Uit de idei și cred în biruință.
Pântecu-ți e, jertfindu-se, altar,
În care îngeri vin să ți se-nchine
Și-n care eu, ca veșnic semnatar
Simt că întreaga lume-mi aparține.
Privirii-mi lași, când ochii ți-i închizi
Chipul senin și sânii ce iau formă
Când îndrăzneți, ori, într-un fel timizi
Noaptea în zi, în minte, mi-o transformă.
Timp n-am de gânduri, nu mai am idei,
Coapsele-ți ard și patul trepidează,
Iar Universul, cu un just temei,
În tine, fără veste, explodează.
În ritm continuu, fără de opriri,
Și acceptând tot ce va fi să fie
Devin ecoul marii-ți dăruiri,
Cu tot accentul ei de armonie.
Te-aud șoptind, te-aud cum povestești
Despre firescul clipei de-mplinire,
Ce a născut de mii de ani povești
Despre supremul faptei prin iubire.
Ochii-mi fug iar și trupu-ți regăsesc
Mi-e dor de el și-l simt fierbinte,
Drumul îl știu și înspre el grăbesc...
Nici tu nu vrei să știi că sunt cuminte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu