Pas rămas

Te tot ascunzi sub propria părere
Că eu vorbesc, așa, în general,
Iar ceea ce rămâne-n mod real
Este această trecere-n tăcere.

E greu să vezi deoarte când e ceață
Ori când, în jur, sunt multe viscoliri,
Sau când te-ncrezi prea mult în amintiri,
Uitând că toate se întâmplă-n viață.

Tu însă vezi, mai grea ți-e acceptarea
Acestui timp și-al vremurilor noi
Ce-s încă îngropate în noroi
Ținând în umbre rostu-ți si chemarea.

Viața-i altfel, spre a trăi te cheamă,
Ai dreptul să alegi, dar nu oricum,
Chiar de greșești îndreaptă orice drum,
Lipsinfu-te de forță ori de teamă.

Ție-ți vorbesc și-ți spun printre cuvinte
Idei ce au un orizont comun,
Altfel nu pot în vorbe să transpun
Tot ce îmi vine despre tine-n minte.

Acum nu crezi, și n-ai nici o idee
De ce ajung la tine vorbe mari,
Și-ncerci, cu mari eforturi, să apari
Altfel decât ești, pururi, ca femeie.

Mereu, prin du-te vino, se reface
Consensualul scop de a trăi,
Redefinind un gând ce-l va urni,
Punând războiul în tipar de pace.

Îți zici în gând că suntem prea departe
Dar depărtarea-nseamă doar un pas
Și-atât cât timp de-al face a rămas,
Din tot ce azi, vremelnic, ne desparte.