Ce-ar fi de spus?... Cuvintele-s puţine,
Nu pot cuprinde-ntregul necuprins
Al vieţii regasite prin ruine
Din vremea când credeam că sunt învins.
Printre căderi, privind spre mai departe,
Nu m-am lăsat de timpuri noi sedus,
Numindu-mă reperul ce desparte
Lumi ce sunt jos, de lumile de sus.
Nu pot să fac din lacrimi o poveste
Deşi întreaga lor poveste-o ştiu,
Dar pot să dau, cui vrea pricepe, veste
Că sunt prezent şi nu trăiesc pustiu.
Am lumea tot mai bine definită,
Chiar ea, în multe lumi, acum s-a rupt,
Simţindu-se mai bine împărţită,
Sedusă de-al căderii rost, abrupt.
N-am ce s-aleg, las viaţa să aleagă,
Fiindu-şi ea alegerii motiv,
Putând astfel mai bine să-nţeleagă
Principiul concludent imperativ.
Că bine e pe ea o las a spune,
Fac tot ce pot să nu schimb mai nimic,
Să văd chiar şi-n furtună zile bune,
Drumul firesc să nu îl mai complic.
Altceva ce să spun? Nu am cuvinte
Prin care să adaug fantezii
Ca să arăt ce multe-mi trec prin minte
Ca trăitor în nopţi mereu pustii...
Tot ce mai am de spus o spun prin fapte,
Când ele vin cu totu-ntâmplător,
O spun în plină zi ori plină noapte,
Oricum, spre cunoştiinţa tuturor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu