De-aş fi cu tine în această noapte,
Fără să dorm aş crede că-s în vis,
Făptuitor al omeneştii fapte
Ce drum ne-ar fi, deschis, spre paradis.
Numai noi doi şi noaptea-ntunecată
Ar şti cum tu mi-ai fi şi eu ţi-aş fi,
Doi însetaţi de viaţa-adevărată
Ce pot iubi, putându-se iubi.
Mi-a fi dorinţă şi ţi-aş fi dorinţă,
Şi leac s-ar face gândul de-a fi dar,
Hotărâtoare formă de credinţă
Împotrivită trecerii-n zadar.
M-ai dojeni să caut înspre grabă
Spre pasul ce ar fi un început,
Ca nu cumva un gând aflat în treabă
Să fie plata timpului pierdut.
Şi n-aş găsi opririlor motive,
Cum nici oprit, să reîncep, n-aş fi,
Mânat de adevăruri instinctive,
Spre ceea ce ni-i dat a împlini.
Când vorbele-ţi, şoptite, fără vină,
Mi se vor da cu rost de vis real,
Drumul va fi întors către lumină
Şi viaţa pe făgaşul ei normal.
Un drum, alt drum, pornit spre nemurire
Din tine va începe, plămădit
De întâmplarea ce, părând pornire,
Va fi aşa cum ni-i, de mult, sortit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu