O viață-ntreagă multe am știut,
Chiar ce va fi în ziua următoare,
Un orizont mereu necunoscut
Mi se-arăta cu-ntreaga lui valoare.
Sunt acuzat mereu că aș fi trist,
Și că tristeții eu i-aș da motive,
Dar nimeni nu se-ntreabă cum rezist
Știind că n-am nicicum alternative?
Doar așteptând și nefăcând nimic,
Nu am, cum n-am avut, o bucurie,
Când mă trezeam că-n fapte mă implic
Mințind că nu-i așa, ca dat, să fie...
Tocmai știind, de multe ori m-am pus
Să bat alt drum, să iau o altă cale
Să merg în jos, spunând că merg pe sus,
Dar tot pe munți urcam, mergând agale.
Chiar de m-am vrut mergând spre înapoi,
Punând dorința-n formă de cuvinte,
Prin întâmplări m-am dus spre vremuri noi,
Și mă găseam mergând spre înainte.
Mi-a fost să știu, de multe ori să văd
Forma reală, fapte-n întregime,
În felu-n care orișicând revăd
Trecutul cu întreaga-i profunzine.
Văd tot mereu, și tot mai mult nu vreau
Ce va mai fi să-mi fie dat de știre,
Să nu mai am idei când spun pe șleau
Ce mlaștină e-această omenire.
Nici chipuri nu mai vreau, nici aventuri
În prea prezenta vreme viitoare,
Aș vrea să simt că ceva-i nou sub soare,
Nu prelungirea unei vechi frânturi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu