Ne măsurăm cuvinte din mers,
Le-adăugăm, în coadă, o balanță,
Le regândim, de multe ori, invers,
Lipsiți de necesara cutezanță.
Legându-le de scop și interes,
De un departe ce îl vrem aproape,
Punem pariu pe minimul succes
Ca să putem sări peste etape.
Cu teamă, cu idei de împrumut,
Le căutăm model de domolire,
Le inventăm o bază în trecut,
Mult doritori de grabnică-mplinire.
Negându-le puteri de sens real,
Prin reprimarea formelor vulgare,
Ieșim și noi, cu ele, din normal,
Fiind mereu subiect înspre negare.
Oprind orice îndemn pornit din noi,
Le punem, cu motivul față-n față,
Le învățăm să-și pună-n cap noroi,
Spunându-ne că mintea ni-i isteață.
Rostindu-le cu teamă, ori dispreț,
Voindu-le efect care frapează,
Uităm că e destul un gând răzleț
Și-ajungem într-o altă ipostază.
Dar măsurăm, continuu măsurăm,
Cuvintele ce par prea însemnate,
Grăbindu-ne, mereu, să ne-ntrebăm
De ce, greșind, tot ele-s vinovate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu