Plouă păgân, la meteo, incert,
Se-anunţă că e grav că e urgie,
Iar vântul cântă, dă concert,
Dar cine l-a compus nu-i dat să știe.
Privesc pe geam și mai nimic nu văd,
Doar umbre de lumini și felinare,
Restu-i ascuns de parcă un prăpăd
A dus orice speranță-n disperare.
E totul ud, nici vântul nu-i uscat,
Nici n-are timp de-atâta dor de ducă,
Crezându-se viteaz înaripat,
Vânând, fără răbdare, o nălucă.
Și ochii-mi fug, o clipă, înspre cer,
Părându-mi coborât și prea aproape,
Mijlocitor stihiilor ce-n ger
Ploi nu îngheață, dar îngheață ape.
Absurd mereu și, iarăși, fără sens,
Arunc spre orizont câte-o privire,
Recunoscând că doru-mi e imens,
Dor de firesc și dor de revenire.
Sunt un arcuș atras de portativ,
Dar rătăcit în căutări de rime,
Gonit de ploi ce cad ostentativ,
Și biciuit, de vânturi, cu asprime.
Alunecat îmi simt banalul mers
Între plecări și-ntoarceri spre acasă,
Pașii îmi merg, de multe ori invers,
Să-i controlez, de mult, nu mă mai lasă.
Plouă păgân, mă simt și eu păgân,
Când stropii ploii lunecă pe gheață,
Iar eu de-abia mai pot să îmi îngân
Dorința de-a trăi această viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu