De așteptări ce vorba-ți le-a propus,
De alte vorbe te tot simți atrasă
De parcă-n altă limbă s-au tradus.
Te-ndatorezi, mereu, pe zi ce trece,
Și nici nu vrei să știi că asta faci,
Că cei ajunge-n datorii a-ntrece
Cu mult mai mult pe cei ce-s azi săraci.
Spuneai mai ieri că fi-va totul bine,
Altfel de bine azi ajungi să vezi,
Că un astfel de bine se cuvine,
Și nu ai timp în vise să te-ncrezi.
Ca fluturele părăsind omida,
La primul zbor, când știe prea puțin,
Din amintiri scoți grabnic crisalida
Păstrându-ți ție cupa cu pelin.
Îmi spui, în grabă, că păcat e fapta,
Cuvântu-i doar cuvânt, nimic mai mult,
Că dreapta, în oglindă, e tot dreapta,
Altfel e doar când gândul e incult.
Oglinda fără gânduri te privește,
Atât cât poți să-i intri în contur,
În rest ea sigur nu te oglindește,
Dar clar se vede tot ce-ți ai în jur.
Cuvintele sunt spuse, n-ai scăpare,
Ca timp nimic nu este limitat,
Iar lumea mică, niciodată mare,
Și lung e timpul pragului negat.
Vei reveni, chemată de regrete
Și neodihna gândului dator,
Ca să-mplinești, ce-ai vrut, pe îndelete
În clar consens cu timpul trecător...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu