De dorul cui scriu rânduri după rânduri?
Ce vise, prin cuvinte, regăsesc?
Am gânduri că îmi place să am gânduri
Şi am uitat cumva să-mbătrânesc?
Mă tot întreb şi-o fac precum netotul
Ce nu găseşte nici un sens real,
Având pretenţii că, de ştie totul,
Se poate şti cu Dumnezeu egal.
Distanţele mă dor, mă doare dorul,
Când timpul e măsura altui drum
Ce e de vremi întregi despărţitorul
Celui ce-aş fi de cel ce sunt acum.
Irelevant îmi e, oricum, verdictul,
Celor ce-mi scot trăirea la mezat,
Le sunt motiv de-a declanşa conflictul
Cu mori de vânt, în zori şi pe-nserat.
Eu tot întreb şi scormonesc trecutul,
Ca nu cumva s-ajung în viitor
Şi să constat că-mi sunt necunoscutul
Ce-apare doar ca umbră în decor.
Ca un răspuns scriu rânduri după rânduri,
În ele stă un adevăr ascuns,
Că am ajuns colecţie de gânduri
Şi tot nu cred că am gândit de-ajuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu