gustul de cenuşă-n gură,
Ți-ai găsi în el puterea
de a ști că poți să speri,
Că deși visele-ţi toate
se vor transforma în zgură
N-ai pierdut decât o clipă
cât întreaga zi de ieri?
De-ai simţit cum te apasă
drept în inimă durerea
Și cum aerul dispare
iar pământu-i mișcător,
Te-ai privi mai mult spre tine,
acceptându-ți decăderea
Ce, în felul ei îți spune,
că poți fi învingător?
De-ai simți că, peste noapte,
numai umilința milei
A rămas blazon să-ți fie,
în culori vii, de neșters,
Te-ai lăsa prin de-ntuneric
chiar de știi că-i miezul zilei
Și, prin rătăcirea minții,
ți-ai lăsa drumul nemers?
De-ai simți că-ți ai în minte,
despre tine, o idee,
Că-ţi eşti de prisos, tu însuţi,
şi-altora indiferent
Te-ai abate pe-o cărare,
cu speranța că-i alee,
Când apelului vieții
vrei să pari că ești absent?
De-ai simțit că ești doar unul,
pe-o planetă rătăcită
Și nimic nu te susține
din tot ce credeai că știi,
Te-ai gândit că întâmplarea
este mai mereu ispită
Sau, fără de-mpotrivire,
trăitor ai vrut să-i fii?
De-ai simțit atât de multe
și-ți ai gând înspre voință,
Și-ți duci crucea cu decență
pe al vieții tale drum,
Poți avea curaj la fapte,
dacă-ți sunt de trebuință
Vei răzbate orice umbră
te-ar mai încerca de-acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu