Am rătăcit în doi pe drum de noapte
Şi m-ai luat la tine-n multe vise,
Dar ai uitat şi au rămas promise
Pentru o-ntreagă viaţă alte fapte.
În noapte-mi eşti tu cea adevărată,
Şi-n şoapte-mi juri o dragoste eternă,
Dar dimineaţa-i goală a ta pernă
Şi ziua care-ncepe e ratată.
Împreunaţi, de-atâtea ori, în noapte
M-ai adunat, pe totdeauna-n tine,
Şi m-ai lăsat să ştiu că-mi aparţine
Pornirea-ţi din dorinţe înspre fapte.
Noapte-am simţit cât doare depărtarea
Şi drumul cât de mult face risipă
De sensuri ce se trec mereu în pripă
Când definesc, în mod ciudat, iertarea.
Şi cum urmează, iar, un miez de noapte,
Mă simt chemat de-a Cerurilor poartă,
De trupul tău ce-mi este vieţii hartă,
Denominare prin concrete fapte.
Prin noapte trecem, ea ne reuneşte,
Visul mereu ne duce-nspre departe,
Ferindu-ne de ispitiri deşarte,
Când simţi dorinţa cum prin fapte creşte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu