Doamne, mai întreabă și de mine,
Caută să vezi de sunt ascuns
Într-un orizont de neguri pline
De nu am nici aer îndeajuns.
Asta-ți cer și nu ca o favoare,
Simt că nu mai pot nimic să fac,
Tot umblând cu ochii după soare,
Sunt tot mai bolnav, fără de leac.
Drumurile-mi merg prin nori de ceață,
Iar când nu e ceață este fum,
Seară n-am și n-am nici dimineață,
Nu știu nici măcar de drumu-i drum...
Umbra-mi nu mai are consistență,
Nici conturul nu-i e definit,
Îi apar lipsit de existență,
Parcă, și de Tine, părăsit.
Doamne, vezi degrabă ce-i cu mine,
Vezi de ce și unde-am coborât,
Cum de nu mai văd nici rău, nici bine,
Și-s văzut, de cei din jur, urât.
Să mai caut căi eu n-am putere,
Parcă nu mai am curaj deloc,
Judecata-mi e doar o părere
Prinsă-n chingi ce tot mă țin în loc.
Faptele-mi lipsesc, nu am dorințe,
Gândul de trăiri e mare dor,
Expulzat mereu e consecințe,
Fiecărei clipe sunt dator.
Iar și iar învăț să am răbdare,
Din căderi mereu să mă ridic,
Însă și durerea ia amploare,
Simt că nu sunt bun de mai nimic.
Doamne, vezi, o clipă, și de mine,
Vezi, din tot ce-a fost, ce-am mai rămas,
Dă-mi un ajutor ca, din ruine,
Să-mi scot viață prinsă în impas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu