E timpul de-a ajunge față-n față,
De-a face pași, firești, de ritual
Întru trezirea grabnică la viață
Și spre trăirea ei în sens normal.
Din amintiri ideea e dovadă
Că nu-i nimic absurd întâmplător,
Și chiar de-ți sunt doar omul de pe stradă,
E dat să-ți fiu concretul viitor.
Oprește-ți mintea, nu-i de folosință,
E sclava unor legi pornind din gând,
Fă din pornire maximă credință
Și lasă-ți pașii drumului, mergând.
Nu-i greu să văd mai mult decât se vede,
Nici nu contează haina ce-o îmbraci,
Îndeajuns e gândul ce-ntrevede
Ce-n suflet ai chiar dacă te prefaci.
Văd sânii-n rotunjirea lor grăbită
De așteptarea pasului complet,
Ce-i duce-ntru menire, prin inspita
Remodelării prin efect concret.
Nu-mi poți reduce gândul la tăcere
Când pântecu-ți mă lasă să îi știu
Dorința de extaz și mângâiere,
Deloc fiind, pentru orice, târziu.
În definirea drumului spre mâine,
Contrând principii fără de motiv,
Văd coapsele-ți dând forme feminine
Momentului mereu cumulativ.
Nu mai contează timpul sau distanța,
Toate-s reduse la un sigur pas
Ce ne arată grabnic relevanța
Ieșirii, cu speranțe, din impas.
Timp de idei și gânduri iți poți face,
Dar nu-ți va fi decât un timp pierdut,
Și fără împliniri, și fără pace,
Mereu căutătoare spre trecut.
Zorii de zi senini și-o dimineață
În care mărginiri nu-ți vei gândi,
Te va vesti că noaptea, față-n față,
O vom trăi-o și ne vom iubi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu