Presimţământ de noapte

E noapte iar... Sunt iar rătăcitor...
Şi simt că-ntregii vieţi îi sunt dator,
Nu ştiu nici cum, nici când îi pot plăti
Că-mi dă mereu o şansă de-a trăi.

În jurul meu acum e-ntunecat
Dar simt lumina... Într-un mod ciudat
Presimt şi sunt convins că-n astă zi
Destinul meu se va redefini.

Chiar dacă ştiu că tot ce am trăit
Poartă amprenta visului strivit,
Mă simt puternic şi învingător,
Trecând un prag spre timpul viitor...

Acum e noapte, însă-i tot mai clar,
Astăzi e ziua marelui hotar!

Să vii...

Să vii iubita mea în astă seară,
Când norii vin încet spre miazăzi,
Să pot să uit că iar e frig afară,
Iar tu să simţi că vrei a te-mplini...

Cuprinde-mă, cu tot ce sunt, în tine
Şi să mă uiţi mereu la tine-n gând,
Să fii întotdeauna lângă mine,
Să nu aud secundele trecând!

Să vii, iubita mea, în astă noapte,
La ceasul când se trece-n altă zi,
Să trecem de la vorbe înspre fapte,
Să-ţi împlineşti menirea de a fi...

Întreabă-mă ce fac, şi dacă plouă
Când cerul e albastru şi senin,
Ni-i dat s-avem ce dat ne-a fost doar nouă,
De-acum deschis e drumul pe deplin...

Să vii, iubita mea, să vii degrabă,
Să mă priveşti în ochi când te privesc,
Şi să răspunzi când lumea mă întreabă
De ce eu doar pe tine te iubesc?...

Căutător de rost

Te caut printre lacrimile nopţii,
Te caut cu-nţelesul de a fi,
Îmi eşti hotarul vieţii şi al morţii
Predestinat mereu a se-mplini...

Te caut într-un gând al răvăşirii,
Te caut prin cotloane-nnebunit,
Îmi eşti speranta veşnică-a iubirii
Şi a trăirii-n sensul rostuit.

Te caut printre zorii dimineţii
Te caut prin speranţe de demult,
Îmi eşti o stea zărită-n umbra ceţii,
Îndemnul către timp şi mult mai mult...

Te caut într-un gând al împlinirii,
Te caut prin absurdul absolut,
Îmi eşti speranţa veşnică-a iubirii
Şi-a revenirii pe un drum ştiut.

Te caut peste ani şi peste viaţă,
Te caut peste toate câte-au fost,
Îmi eşti stindard în lupta-mi îndrăzneaţă
De-a arăta că toate au un rost!

Consensuri in real

Priveşte-mi ochii şi priveşte cerul,
Trăim o viaţă printre întrebări,
Tu eşti minunea mea şi-mi eşti misterul
Şi adevăr născut din căutări.

Privesc spre cer.. Tu fii atent la clipă;

Cum se revarsă toată peste noi,

Nu te sfii dar nici nu fă risipă,

Suntem consensul vieţilor în doi.

Priveşte cerul, caută-n lumină,
Trăind cu gândul peste căutări,
Tu eşti un adevăr şi eşti divină
Şi un mister născut din întrebări.

Doar două stele mici, îndepărtate,

Ne luminează drumul printre nori,

Cărări nescrise, încă neumblate

Se redeschid în gânduri şi fiori...

Dinspre toamnă către iarnă

Dă-mi mâna, înc-o dată, peste toamnă
În ploaie te aştept mereu, mereu,
Şi hai să trecem peste noapte, doamnă,
Aşa cum tot treceam: doar tu şi eu.

Doar iarna cu accent rostuire,
Va şti că anii noştri-s fără număr,
Iar tu, ivită iarăşi din iubire,
Vei şti că suntem umăr lângă umăr.

Îţi văd privirea şi îmi vezi privirea,
Şi cerul dintr-odată e senin,
Din nou mi-arăţi că viaţa-ţi e menirea
Şi-n faţa ta mă plec şi mă închin.

Întinde-ţi mâna peste-această iarnă
Cuprinde-mă la fel ca altădat'...
Sub paşii tăi vin îngerii s-aştearnă
Trăiri supreme fără de păcat!

Îmi dai din nou un drum spre nemurire
Aşa, ca totdeauna, din iubire.

Ziua în destin

Vin corăbii vechi pe ţărm de mare,
Fulgere lovesc în patru zări,
Cerul e senin în depărtare,
Noaptea-şi lasă urma pe cărări.

Zorii zilei vin cu o-ntrebare
Despre ceea ce ştiam c-a fost,
Când doar valul stins pe-un ţărm de mare
Îşi găsea în taină adăpost...

Miezul zilei caută prin ceaţă
Adevărul, ce-i mereu ascuns,
Aruncând spre noua dimineaţă
Neştiutul zbor spre nepătruns.

Seara-nseninării ne supune
Cu un semn de aură de foc,
Îngerii se-apropie să spună
Că-i din nou furtună în alt loc.

Miezul nopţii vine ca destin,
Zilele Luminii-n noi revin...

Iubire la sfârşit de toamnă

Şi ploaia vine iar, c-aşa-i în toamnă,
E ultima-i zvâcnire-n acest an,
Dă-mi mâna ta şi fii cu mine, doamnă,
Ne trece timpul... Vezi şi tu... în van!

Să ne plimbăm prin Ceruri, când e noapte,
Înlănţuiţi de-al sorţilor consemn,
Şi uită-mi ce a fost, rostind în şoapte
Al vieţii de-nceput fi-mi iar îndemn.

E toamnă... toamnă... frunzele-n cădere
Cad peste noi când drumuri rostuim,
Dă-mi mâna ta... Tu poţi să-mi dai putere
Şi, iar, în doi, şi munţii să-i urnim.

Începe iarna, alburi vin din munte
Deja căzut-au... semn venit din cer
Să ne arate că avem o punte,
Să fim eternul vieţii prin mister.

Deschide-ţi ochii, poţi să-mi vezi privirea
Când mă renaşti prin tine şi-al tău gând,
Tu regăsindu-ţi rostul şi menirea,
Iar eu un rost în adevăr crezând.

Şi ploaia vine iar, şi toamna pleacă,
În noaptea noastră cerul ni-i deschis,
Prin albul iernii răul lumii pleacă,
Iar noi dăm sens la ceea ce ni-i scris...

Vino aici...

Vino aici... nu vreau să plec acum,
Vreau să ramân să ştiu de ce trăiesc,
Mă simt că pot să fac din nou un drum,
E drumul meu, nu vreau să-l părăsesc!

Vino aici să redeschidem cerul,
Mi-dor spre ceruri iarăşi să privesc,
Să desluşim, în zori de zi, misterul
De ce e greu să simt că mai trăiesc?

Vino aici... ne-aşteaptă miezul nopţii
Să-mi fii un prag pe care să paşesc
Şi s-auzim, prin scârţâitul porţii
Cum îngerii luminii ne vorbesc!

Vino aici să fim două lumini,
Ce pot strivi absurdul nebunesc,
Suntem în cer văzuţi ca şi minuni,
De ce sunt unii care ne urăsc?

Vino aici... te simt în miez de zi
Că eşti un gând de fapt Dumnezeiesc,
Am fost ce-am fost, pot fi ce ştiu a fi,
Un Univers să-mi fii, îmi tot doresc.

Vino aici, vreau uşa să-ţi deschid,
De când aştept să ştiu că nemuresc,
Pe câmpul vieţii ce-i mereu arid
Te-aştept să vii... s-arăt cât te iubesc?

Hai vino, vino... fă-mă să devin
Acel ce pot să fiu nu doar ce-am fost,
Rescrie tu al timpului destin
Şi fi-mi un adevăr sa am un rost!

Definire prin succint

Liniştea e sensul absolut:
Ce a fost, ce este, ce va fi...
Viitorul pare doar trecut
Ce aşteaptă încă-a se-mplini!

Viitoru-i liniştea ce vine
Din întregul nopţii de apoi,
Când nici timpul nu se mai abţine
Şi se scurge pururi, printre noi!

Timpul ne arată câteoadată
Ce a fost... dar oare ce va fi?
Întamplarea e ca şi-ntâmplată
Când răsar aceeaşi zori de zi...

Întâmplarea e un sens abstract
Între haos şi-nţeles concret,
Când absurdul pare un contract
Cu efect pe formă şi portret...

Privire peste miez de noapte

Să nu adormi, iubito,

că vin din depărtare,

La ceas târziu de noapte,

în braţe să te prind...

Şi să plecăm, în taină,

în lumea asta mare

Ca să-nţelegi că norii

în ceruri se aprind.

Veni-vor alte vremuri,

veni-va vremea noastră,

Când zborul nu se frânge,

când cerul e senin,

Iar zarea purpurie

va deveni albastră,

Şi către noi albastruri

din şapte ceruri vin...

Trezeşte-te, iubito,

e vremea în schimbare,

Nimic nu ne opreşte

la ceruri să privim,

Plecăm în astă noapte

pe stele călătoare,

Avem o viaţă-n faţă,

e-a noastră... s-o trăim.

Nici viaţa şi nici moartea

nu poate să despartă

Ceea ce-i scris în ceruri,

ceea ce ne e dat,

Chiar dacă lumea noastră

e pusă doar pe ceartă

Trăi-vom viitorul

sub semn de gând curat.

Grăbeşte-te şi vino,

te-aştept la miez de noapte,

Călătorim prin timpuri

cu paşi izbăvitori,

Te prind din nou în braţe

şi mă cuprinzi în şoapte,

Acesta-i drumul nostru...

Începe mâine-n zori!

Însemn pe cerul opalin

La ceas târziu de noapte,

în braţe să te prind...

Şi să plecăm, în taină,

în lumea asta mare

Ca să-nţelegi că norii

în ceruri se aprind.

Dă-mi mâna iar, iubito,

te prind din nou în braţe,

Te uită, pleacă toamna,

şi iarna vine iar,

Cu ultima ei ploaie

de noi vrea se-agaţe,

Dar opaline ceruri

se-arată-n calendar.

Deasupra-i Carul Mare

şi Luna. Ne veghează,

Să fim hotarul vieţii

ce-ncepe de la noi,

Dormit-ai rău azi noapte...

de-a pururi vei fi trează,

Sub alburile iernii

trăi-vom amândoi.

Venind din lumea noastră

trăi-vom în iubire,

Că am plătit cu lacrimi

al raţiunii somn,

Acum întinde mâna,

fii pas de împlinire,

Să nu mă laşi vreodată

să cred că pot s-adorm.

Dă-mi mâna ta, iubito,

şi prinde-mi mâna-n noapte,

Şi spune adevărul,

dar nu îl spune-n şoapte.

Renaşterea-mi prin tine

Simt că mă nasc a doua oară
Din gându-n care m-ai păstrat,
Ce-a stat robit de-o grea povară
A tot ce-n noi s-a aruncat.

Un gând absurd s-a vrut o cale
Şi prag al marelui hotar,
Mi-a dat de-atâtea ori târcoale
Spre rost final, duplicitar.

Când mă voi naşte a doua oară
O să ne ştim: şi eu... şi tu...
Şi soarele o să răsară
Ca un feeric déjà vu...

Prin mine aripi iţi vor creşte,
Prin tine mă voi naşte iar,
Vom şti că cerul ne uneşte,
Că ce vor alţii e-n zadar...

A doua oară mă voi naşte
Ca semn al unei întrebări,
Ce caută a recunoaşte
Că norii-s risipiţi în zări...

Nuntă în noapte de iarnă

Nu-mi mai pasă, nu-ţi mai pasă
Ce vor alţii de la noi,
Eu te-aştept... tu vii acasă,
Viaţa noastră e în doi!

Mă priveşti şi-ţi văd privirea,
Te privesc şi mă cuprinzi,
Ce-avem noi cu omenirea
Ce-ar dori doar să mă vinzi?

Vremuri tulburi ard în sobă,
Vremuri noi ne sunt aici,
Timpul stă la garderobă,
Ne-am făcut munţii complici!

Peste valuri de zăpadă
Se văd case mari arzând,
Noi nu suntem de paradă,
Ce a fost e doar un gând.

Nu-ţi mai pasă, nu-mi mai pasă,
Mulţi se-aud încă şoptind,
Mire-ţi sunt şi-mi esti mireasă,
Focul vieţii-l reaprind.

Şi te simt cu mâna-ntinsă,
Şi mă simt cum te aştept,
Te-ai crezut cândva învinsă
Astăzi vezi că drumu-i drept!

Îngeri ne privesc în taină,
Nopţile ni-s doar lumini,
Pune-ţi, Doamna mea, o haină,
Haide, râzi, de ce suspini?

Început de viaţă nouă
Ni-i dat iarăşi să trăim,
Ochii tăi... boabe de rouă...
Suntem noi... şi ne iubim...

Declaraţie de seară

Te iubesc cu gândul şi cu fapta,
Te iubesc cu toate ce sunt eu,
Fug în gânduri dinspre stânga-n dreapta
Şi te caut noaptea mai mereu!

Să te fur mi-e gândul totdeauna,
Să te fur şi să plecăm în munţi,
Să trăim cât Soarele şi Luna
Ne va pune către viaţă punţi!

Te iubesc şi nu ştiu ce-i cu mine,
Gândul către tine mi-l trimit,
Azi e rău, dar mâine va fi bine,
Din uitate vremi am revenit...

Să fii cerul meu, să-mi fii lumina,
Să fii cerul nopţii-n plină zi,
Suntem vinovaţi şi-avem doar vina
De a vrea să fim ce iar vom fi!