Din gându-n care m-ai păstrat,
Ce-a stat robit de-o grea povară
A tot ce-n noi s-a aruncat.
Un gând absurd s-a vrut o cale
Şi prag al marelui hotar,
Mi-a dat de-atâtea ori târcoale
Spre rost final, duplicitar.
Când mă voi naşte a doua oară
O să ne ştim: şi eu... şi tu...
Şi soarele o să răsară
Ca un feeric déjà vu...
Prin mine aripi iţi vor creşte,
Prin tine mă voi naşte iar,
Vom şti că cerul ne uneşte,
Că ce vor alţii e-n zadar...
A doua oară mă voi naşte
Ca semn al unei întrebări,
Ce caută a recunoaşte
Că norii-s risipiţi în zări...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu