sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Căutător de rost

Te caut printre lacrimile nopţii,
Te caut cu-nţelesul de a fi,
Îmi eşti hotarul vieţii şi al morţii
Predestinat mereu a se-mplini...

Te caut într-un gând al răvăşirii,
Te caut prin cotloane-nnebunit,
Îmi eşti speranta veşnică-a iubirii
Şi a trăirii-n sensul rostuit.

Te caut printre zorii dimineţii
Te caut prin speranţe de demult,
Îmi eşti o stea zărită-n umbra ceţii,
Îndemnul către timp şi mult mai mult...

Te caut într-un gând al împlinirii,
Te caut prin absurdul absolut,
Îmi eşti speranţa veşnică-a iubirii
Şi-a revenirii pe un drum ştiut.

Te caut peste ani şi peste viaţă,
Te caut peste toate câte-au fost,
Îmi eşti stindard în lupta-mi îndrăzneaţă
De-a arăta că toate au un rost!

vineri, 27 noiembrie 2009

Consensuri in real

Priveşte-mi ochii şi priveşte cerul,
Trăim o viaţă printre întrebări,
Tu eşti minunea mea şi-mi eşti misterul
Şi adevăr născut din căutări.

Privesc spre cer.. Tu fii atent la clipă;
Cum se revarsă toată peste noi,
Nu te sfii dar nici nu fă risipă,
Suntem consensul vieţilor în doi.

Priveşte cerul, caută-n lumină,
Trăind cu gândul peste căutări,
Tu eşti un adevăr şi eşti divină
Şi un mister născut din întrebări.

Doar două stele mici, îndepărtate,
Ne luminează drumul printre nori,
Cărări nescrise, încă neumblate
Se redeschid în gânduri şi fiori...

Dinspre toamnă către iarnă

Dă-mi mâna, înc-o dată, peste toamnă
În ploaie te aştept mereu, mereu,
Şi hai să trecem peste noapte, doamnă,
Aşa cum tot treceam: doar tu şi eu.

Doar iarna cu accent rostuire,
Va şti că anii noştri-s fără număr,
Iar tu, ivită iarăşi din iubire,
Vei şti că suntem umăr lângă umăr.

Îţi văd privirea şi îmi vezi privirea,
Şi cerul dintr-odată e senin,
Din nou mi-arăţi că viaţa-ţi e menirea
Şi-n faţa ta mă plec şi mă închin.

Întinde-ţi mâna peste-această iarnă
Cuprinde-mă la fel ca altădat'...
Sub paşii tăi vin îngerii s-aştearnă
Trăiri supreme fără de păcat!

Îmi dai din nou un drum spre nemurire
Aşa, ca totdeauna, din iubire.

miercuri, 25 noiembrie 2009

Ziua în destin

Vin corăbii vechi pe ţărm de mare,
Fulgere lovesc în patru zări,
Cerul e senin în depărtare,
Noaptea-şi lasă urma pe cărări.

Zorii zilei vin cu o-ntrebare
Despre ceea ce ştiam c-a fost,
Când doar valul stins pe-un ţărm de mare
Îşi găsea în taină adăpost...

Miezul zilei caută prin ceaţă
Adevărul, ce-i mereu ascuns,
Aruncând spre noua dimineaţă
Neştiutul zbor spre nepătruns.

Seara-nseninării ne supune
Cu un semn de aură de foc,
Îngerii se-apropie să spună
Că-i din nou furtună în alt loc.

Miezul nopţii vine ca destin,
Zilele Luminii-n noi revin...

marți, 24 noiembrie 2009

Iubire la sfârşit de toamnă

Şi ploaia vine iar, c-aşa-i în toamnă,
E ultima-i zvâcnire-n acest an,
Dă-mi mâna ta şi fii cu mine, doamnă,
Ne trece timpul... Vezi şi tu... în van!

Să ne plimbăm prin Ceruri, când e noapte,
Înlănţuiţi de-al sorţilor consemn,
Şi uită-mi ce a fost, rostind în şoapte
Al vieţii de-nceput fi-mi iar îndemn.

E toamnă... toamnă... frunzele-n cădere
Cad peste noi când drumuri rostuim,
Dă-mi mâna ta... Tu poţi să-mi dai putere
Şi, iar, în doi, şi munţii să-i urnim.

Începe iarna, alburi vin din munte
Deja căzut-au... semn venit din cer
Să ne arate că avem o punte,
Să fim eternul vieţii prin mister.

Deschide-ţi ochii, poţi să-mi vezi privirea
Când mă renaşti prin tine şi-al tău gând,
Tu regăsindu-ţi rostul şi menirea,
Iar eu un rost în adevăr crezând.

Şi ploaia vine iar, şi toamna pleacă,
În noaptea noastră cerul ni-i deschis,
Prin albul iernii răul lumii pleacă,
Iar noi dăm sens la ceea ce ni-i scris...

luni, 23 noiembrie 2009

Definire prin succint

Liniştea e sensul absolut:
Ce a fost, ce este, ce va fi...
Viitorul pare doar trecut
Ce aşteaptă încă-a se-mplini!

Viitoru-i liniştea ce vine
Din întregul nopţii de apoi,
Când nici timpul nu se mai abţine
Şi se scurge pururi, printre noi!

Timpul ne arată câteoadată
Ce a fost... dar oare ce va fi?
Întamplarea e ca şi-ntâmplată
Când răsar aceeaşi zori de zi...

Întâmplarea e un sens abstract
Între haos şi-nţeles concret,
Când absurdul pare un contract
Cu efect pe formă şi portret...

Vino aici...

Vino aici... nu vreau să plec acum,
Vreau să ramân să ştiu de ce trăiesc,
Mă simt că pot să fac din nou un drum,
E drumul meu, nu vreau să-l părăsesc!

Vino aici să redeschidem cerul,
Mi-dor spre ceruri iarăşi să privesc,
Să desluşim, în zori de zi, misterul
De ce e greu să simt că mai trăiesc?

Vino aici... ne-aşteaptă miezul nopţii
Să-mi fii un prag pe care să paşesc
Şi s-auzim, prin scârţâitul porţii
Cum îngerii luminii ne vorbesc!

Vino aici să fim două lumini,
Ce pot strivi absurdul nebunesc,
Suntem în cer văzuţi ca şi minuni,
De ce sunt unii care ne urăsc?

Vino aici... te simt în miez de zi
Că eşti un gând de fapt Dumnezeiesc,
Am fost ce-am fost, pot fi ce ştiu a fi,
Un Univers să-mi fii, îmi tot doresc.

Vino aici, vreau uşa să-ţi deschid,
De când aştept să ştiu că nemuresc,
Pe câmpul vieţii ce-i mereu arid
Te-aştept să vii... s-arăt cât te iubesc?

Hai vino, vino... fă-mă să devin
Acel ce pot să fiu nu doar ce-am fost,
Rescrie tu al timpului destin
Şi fi-mi un adevăr sa am un rost!

duminică, 22 noiembrie 2009

Privire peste miez de noapte

Să nu adormi, iubito,
că vin din depărtare,
La ceas târziu de noapte,
în braţe să te prind...
Şi să plecăm, în taină,
în lumea asta mare
Ca să-nţelegi că norii
în ceruri se aprind.

Veni-vor alte vremuri,
veni-va vremea noastră,
Când zborul nu se frânge,
când cerul e senin,
Iar zarea purpurie
va deveni albastră,
Şi către noi albastruri
din şapte ceruri vin...

Trezeşte-te, iubito,
e vremea în schimbare,
Nimic nu ne opreşte
la ceruri să privim,
Plecăm în astă noapte
pe stele călătoare,
Avem o viaţă-n faţă,
e-a noastră... s-o trăim.

Nici viaţa şi nici moartea
nu poate să despartă
Ceea ce-i scris în ceruri,
ceea ce ne e dat,
Chiar dacă lumea noastră
e pusă doar pe ceartă
Trăi-vom viitorul
sub semn de gând curat.

Grăbeşte-te şi vino,
te-aştept la miez de noapte,
Călătorim prin timpuri
cu paşi izbăvitori,
Te prind din nou în braţe
şi mă cuprinzi în şoapte,
Acesta-i drumul nostru...
Începe mâine-n zori!

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Însemn pe cerul opalin

La ceas târziu de noapte,
în braţe să te prind...
Şi să plecăm, în taină,
în lumea asta mare
Ca să-nţelegi că norii
în ceruri se aprind.

Dă-mi mâna iar, iubito,
te prind din nou în braţe,
Te uită, pleacă toamna,
şi iarna vine iar,
Cu ultima ei ploaie
de noi vrea se-agaţe,
Dar opaline ceruri
se-arată-n calendar.

Deasupra-i Carul Mare
şi Luna. Ne veghează,
Să fim hotarul vieţii
ce-ncepe de la noi,
Dormit-ai rău azi noapte...
de-a pururi vei fi trează,
Sub alburile iernii
trăi-vom amândoi.

Venind din lumea noastră
trăi-vom în iubire,
Că am plătit cu lacrimi
al raţiunii somn,
Acum întinde mâna,
fii pas de împlinire,
Să nu mă laşi vreodată
să cred că pot s-adorm.

Dă-mi mâna ta, iubito,
şi prinde-mi mâna-n noapte,
Şi spune adevărul,
dar nu îl spune-n şoapte.

marți, 17 noiembrie 2009

Renaşterea-mi prin tine

Simt că mă nasc a doua oară
Din gându-n care m-ai păstrat,
Ce-a stat robit de-o grea povară
A tot ce-n noi s-a aruncat.

Un gând absurd s-a vrut o cale
Şi prag al marelui hotar,
Mi-a dat de-atâtea ori târcoale
Spre rost final, duplicitar.

Când mă voi naşte a doua oară
O să ne ştim: şi eu... şi tu...
Şi soarele o să răsară
Ca un feeric déjà vu...

Prin mine aripi iţi vor creşte,
Prin tine mă voi naşte iar,
Vom şti că cerul ne uneşte,
Că ce vor alţii e-n zadar...

A doua oară mă voi naşte
Ca semn al unei întrebări,
Ce caută a recunoaşte
Că norii-s risipiţi în zări...

duminică, 15 noiembrie 2009

Nuntă în noapte de iarnă

Nu-mi mai pasă, nu-ţi mai pasă
Ce vor alţii de la noi,
Eu te-aştept... tu vii acasă,
Viaţa noastră e în doi!

Mă priveşti şi-ţi văd privirea,
Te privesc şi mă cuprinzi,
Ce-avem noi cu omenirea
Ce-ar dori doar să mă vinzi?

Vremuri tulburi ard în sobă,
Vremuri noi ne sunt aici,
Timpul stă la garderobă,
Ne-am făcut munţii complici!

Peste valuri de zăpadă
Se văd case mari arzând,
Noi nu suntem de paradă,
Ce a fost e doar un gând.

Nu-ţi mai pasă, nu-mi mai pasă,
Mulţi se-aud încă şoptind,
Mire-ţi sunt şi-mi esti mireasă,
Focul vieţii-l reaprind.

Şi te simt cu mâna-ntinsă,
Şi mă simt cum te aştept,
Te-ai crezut cândva învinsă
Astăzi vezi că drumu-i drept!

Îngeri ne privesc în taină,
Nopţile ni-s doar lumini,
Pune-ţi, Doamna mea, o haină,
Haide, râzi, de ce suspini?

Început de viaţă nouă
Ni-i dat iarăşi să trăim,
Ochii tăi... boabe de rouă...
Suntem noi... şi ne iubim...

Declaraţie de seară

Te iubesc cu gândul şi cu fapta,
Te iubesc cu toate ce sunt eu,
Fug în gânduri dinspre stânga-n dreapta
Şi te caut noaptea mai mereu!

Să te fur mi-e gândul totdeauna,
Să te fur şi să plecăm în munţi,
Să trăim cât Soarele şi Luna
Ne va pune către viaţă punţi!

Te iubesc şi nu ştiu ce-i cu mine,
Gândul către tine mi-l trimit,
Azi e rău, dar mâine va fi bine,
Din uitate vremi am revenit...

Să fii cerul meu, să-mi fii lumina,
Să fii cerul nopţii-n plină zi,
Suntem vinovaţi şi-avem doar vina
De a vrea să fim ce iar vom fi!

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Înţelesele neînţelese puncte

Am fost mereu surprins de un cuvânt,
Umblând prin timp şi vânturând hotare,
Şi m-am crezut de multe ori înfrânt,
Ca punctul unui semn de întrebare.

M-am întristat că nu m-am priceput,
Să pot găsi colacul de salvare
Când nimeni n-a văzut că am căzut,
Ca punctul unui semn de exclamare.

Şi m-au cuprins cândva şi îndoieli
Când tot vedeam că ziua următoare
Îmi dă din nou fiori şi bănuieli
Prin punctul ce se vrea continuare.

Acum ştiu multe, ştiu să înţeleg
Că totul e o simplă amânare
Şi-ncep, încet, misterul să-l dezleg,
Misterul unui punct ce rost nu-şi are.

Iar lacrima e semn că răul moare
Când punctul nu e pus la întâmplare.

joi, 12 noiembrie 2009

Însemn prin vis

Din ceruri mi se-arată
o rază de lumină,
Tăind prin întuneric
un drum înnoitor,
Şi mi se-arată ziua
ce fi-va doar senină,
Cu-n orizont de alburi
şi-al iernii sfânt decor.

Din valuri viscolite,
prin fapte inocente,
Redăm, splendorii nopţii,
ce ni s-a vrut pierdut,
Răscumpărăm concretul,
punând corect accente
Pe trepte urcătoare
ce duc spre absolut.

Din ceruri, şi din ape,
vin timpuri viitoare,
Vin adevăruri certe
şi marile-mpliniri,
Mă simt că am putere
şi ştiu că răul moare,
Şi-avem destinul sacru
al marilor iubiri.

Se redeschide poarta
spre ceruri şi spre viaţă,
În fiecare noapte
primeşti un semn în vis,
Adaosuri sinistre
pier dis-de-dimineaţă,
Şi ceasul bate-ntr-una,
mereu tot mai precis.

Deja mă simt în stare
să-ţi spun să îmi dai mâna,
Să-ţi fiu stăpânul nopţii,
iar ziua, tu, stăpâna.
Ne pun peceţi pe suflet
şi Soarele şi Luna,
Că tu îmi eşti de-a pururi
iar eu pe totdeauna.

miercuri, 11 noiembrie 2009

Revenind în împlinire

Şi te caut, ştiu că te găsesc
Într-un fel ce nu îl mai credeai,
Te-ai trezit într-un etern lumesc
Ca să ştii ceea ce chiar ştiai!

Ni-i dat să fim uniţi încă o dată,
Să vezi că stele încă mai răsar,
Să mă cuprinzi la fel, ca alt`dată,
Pe al speranţei hotărât altar...

Şi sânii să-i strivesc cu o privire
Pornind la drum, un drum adevărat,
Să urci în cer, precum o amintire,
Prin noi, în noapte, cu un sfânt păcat!

Aş vrea acum, aş vrea să te privesc
În ochi... Şi mâna caldă să ţi-o prind,
Să simţi dorinţa mea ca pe-un firesc,
Eu, cel pierdut, prin tine revenind...

Şi datu-i dat şi dat să se-mplinească,
Precum a fost să fim de la-nceput,
Şi dat ne este soarta omenească
Să fim în doi pe drumul cunoscut.

luni, 9 noiembrie 2009

Îţi mulţumesc...

Îţi mulţumesc, iubito,
m-ai învaţat să zbor,
Cu aripi de lumină
spre timpul viitor,

Mi-ai arătat o cale,
să pot s-ajung la cer,
M-ai învăţat, în noapte,
că stelele nu pier.

Îţi mulţumesc, iubito,
că dacă n-ai fi fost,
N-aş fi-ntâlnit speranţa
şi viaţa n-avea rost,

Mi-ai dăruit în taină,
seninul din priviri,
Ca sens de rostuire
a marii împliniri.

Îţi mulţumesc, iubito,
că mi-ai lăsat în dar
Căldura mâinii tale,
şi-al nopţii sfânt hotar...

Nu mai cunosc durerea,
nu mă mai simt pustiu,
Chiar norii dau culoare
când ceru-i plumburiu.

Mi-ai dăruit puterea
prin vorbele nezise,
Iar adevărul astăzi
are-mpliniri promise...

duminică, 8 noiembrie 2009

Reinventarea vieţii

Vino, hai, iubito, mergem mai departe,
Zborul ne e viaţa, zborul nu e frânt,
Chiar dacă oceanul fricii ne desparte,
Suntem o pereche sfântă pe Pământ!

Nu există moarte, nu ne este dată,
Moare Universul, noi o sa trăim,
Ne-au fost date neguri, lupta ne-a fost dată,
Când privim trecutul ştim ce o să fim...

Vino, hai, iubito, mergem mai departe,
Norii zbuciumării vezi şi tu, se sparg,
Înţelegi prea bine c-am scăpat de moarte,
Ni-i dat iarăşi cerul... Se deschide larg!

Astăzi moare timpul, îi e dat să moară,
Noua ni-i dat drumul ce-l avem de mers,
Pe la miezul nopţii steaguri se coboară,
Ridicăm noi steagul altui Univers...

Haide, hai , iubito, nu-ţi feri privirea,
Toti plutim prin soartă, chiar mai şi greşim,
Inventăm geneza, regăsim unirea,
Să uităm trecutul... şi să ne iubim.

vineri, 6 noiembrie 2009

Poveste de noapte

Am plecat azi noapte-n Ceruri...
către tine m-a trimis...
Te-am privit dormind, iubito...
şi-am venit la tine-n vis.
Parcă ţi-am văzut privirea
şi o lacrimă ţi-am şters,
Tu-mi spuneai ca viaţa-i viaţă...
Viaţa e un Univers...

Îmi e greu şi îmi e bine...
vin să ştiu ce-am fost, ce sunt,
Caut adevărul lumii
şi în Cer, şi pe Pamânt!
Te-am privit fugar, o clipă...
ştiu ce ştiu şi recunosc,
Te-am îmbrăţişat prin vreme...
cât de bine te cunosc...

Am fost noi şi-n altă viaţă,
am fost noi, numai noi doi,
Vine iarăşi vremea noastră,
şi aici şi mai apoi.
Te-am cuprins în adevăru-mi
ca să ştii că mai exist,
Şi-ai să-mi vii în prag de seară,
şi-am să uit cât sunt de trist!

Adevărul se întoarce...
Orişicât ar fi dosit,
Te iubesc, nu pot ascunde...
tot aşa cum te-am iubit.
Timpul trece... se grăbeşte...
mă gândesc şi eu banal,
Au rămas câteva zile...
şi ne-ntoarcem în real!

Pregăteşte-te, iubito,
vin la noapte, iarăşi vin...
Mâine trecem peste praguri,
vieţii dăm un sens deplin!

miercuri, 4 noiembrie 2009

Frunză ca destin

Juliei si luptei ei cu viaţa
A căzut o frunză-n calea ta
Arătându-ţi c-am intrat în toamnă...
Ai zărit-o... Oare ce te-ndeamnă
Să îţi pese-atât de mult de ea?

Poate c-ar striga în urma ta...
Câte lucruri ar dori să-ţi spună,
A trecut prin ploi şi prin furtună,
Toamna însă a lovit în ea...

Fiind pe jos, mereu se întreaba:
Poate vântul să o mai ridice
Şi întâmplător, uşor să pice,
Doar un ceas măcar, în palma ta?

A căzut o frunză-n calea ta...
Poate n-ai s-o vezi... treci mai departe,
Frunzele se duc mereu spre moarte,
Lumea a-nceput a le uita...

Dinspre vară vine-n lumea ta,
Cu un sens de semn de întrebare,
Aşezându-ţi viaţa-i la picioare...
Ia-o-n palmă şi va fi a ta...

Interzicere prin sperjur

Câteodată parcă se întâmplă
Să ia toate drum către real,
Chiar dacă pumnalu-i încă-n tâmplă
Şi-nspumate valuri bat în mal.

Adevăruri mari, nepieritoare
Pun un semn al timpului trecut,
Regăsind o lacrimă de soare
Ca motiv de salt în absolut.

Ni se-arată dar eternitatea
Spre a da întregului contur,
Spre a fi deplină libertatea
Încă acuzată de sperjur.

Între mai târziu şi mai departe,
Idealu-i gândul interzis
Ce, în mod obscur încă desparte
Praguri de-mplinire-al unui vis.

Câteodată chiar că se şi face
Drumul drept să fie interzis,
Dar ni-i dat ca ţel: de a reface
Un destin de alţii compromis.

marți, 3 noiembrie 2009

Contrasens în sens

Într-un sens ce tot o să se-ntâmple,
Cerul ne va da un semn sublim,
Vor cădea zăpezile pe tâmple
Când vom şti că totul retrăim.


***
Şi mereu privesc înspre lumină,
Ca şi-n alte vieţi, te-aştept mereu,
Suntem vinovaţii fără vină,
Şi avem acelaşi Dumnezeu.

A venit acum prima zăpadă
Şi te caut din priviri, hoinar,
Te aştept să-mi fii doar tu dovadă
Că doar timpul trece în zadar.

Întâmplarea neîntâmplătoare
Ne va face iarăşi să fim noi,
Noi în noi şi-o lacrimă de soare,
Ce-nţeles va da doar cifrei doi.

Sensul absolut e-n decădere,
Apele se-ntorc în matca lor,
Se întâmplă toate la vedere,
Adevărul e învingător...

***
Într-un sens ce tot o să se-ntâmple,
Cerul ne va da un semn sublim...
Vezi şi tu... zăpezi ne cad pe tâmple,
Avem dreptul iar să ne iubim!