În plină zi...

În plină zi, când raze de lumină
Ne vor privi, cu mare drag, prin geam,
Mi te vei da, voioasă și senină,
Știind că vrerea-mi este să te am.

N-ai să te vrei altfel, sub nici o formă,
Trupu-ți arzând se va preface-n foc,
Și-așa vei ști dorința mea enormă
De-a fi doar noi, un pat, și-al vieții joc.

Pe coapse mâna-mi se va face clipă
Ce-o vei dori a nu dura prea mult
Numind orice altceva doar risipă
Ce adâncește pântecu-n tumult.

Fără să-ți pese vei lăsa privirea,
Când sânii-ți gurii mele s-or jertfi,
Să mă îndemne pierderii cu firea,
Și drumul căutării-mi vei opri.

De-atunci încolo, multe amănunte
Ne vor afla într-un de-a pururi tot
Împodobind cu stele a ta frunte,
Dându-ți motiv de jertfă sau complot.

Sensuri și fapte infinit de multe,
Te vor descrie ca și mod de-a fi,
Cerându-ți să-ți lași sufletul s-asculte
Că tu ești dar născut a dărui.

Te vei tot vrea în mare ascultare,
Simțindu-mă în tine rămânând,
Denominând a faptelor urmare
Printr-un cuvânt uitat a fi și gând.

Întredeschișii ochi, și-a lor dorință
Fi-vor în fapte rug arzând încins
Ca judecata fără de sentință
Ce nu dă voie cărții la cuprins.

În plină zi, în miez de primăvară,
Te vei renaște dintr-al tău trecut.
Recunoscând ce mult prea grea povară
Ți-ai pus crezând că totul ți-i știut.