Mizând pe calmul orelor târzii,
Și stând mereu, în gând, cu cele sfinte,
Iarna brodează fin dantelării.
În vremea ei, în care fulgii-n joacă,
Ascund, sub alb, cam tot ce-i de văzut,
Și glazurează brazi cu promoroacă,
Uitările-și iau drum înspre trecut.
A fost un an, altfel, să se sfârșească,
Lăsându-ne ce și-a avut real
Și tot ce-a fost menit să se-mplinească,
Dar s-a oprit simțind al iernii val.
E tot mai albă raza de lumină,
E tot mai alb al clipei orizont,
Esența ei, eternă și divină,
Dă rost coexistenței prin afront.
Se limpezește apa în izvoare,
Nemaivoind să tremure în frig,
Când ochii și-i deschide înspre soare,
Găsindu-și copca un real câștig.
Și-ntregul cer, la rândul lui se zbate,
Să înțeleagă tot ce-i de-nțeles,
Să fugă de cărări întortocheate
Și de al lumii noastre clar regres.
Natura, întru tot, se ordonează,
Își pune adevărul în prim-plan,
Și, prin contururi, sensuri creionează,
Pentru atât cât poate fi un an.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu