Acum, aici, ştiu multe amănunte
Despre mai tot ce-i clar că am în gând,
Şi chiar de nu mă vreau în primul rand,
Ştiu cât de-nalt e vârful unui munte.
Mâinile-mi stau unite-n rugăciune,
Dând relevanţă unui gând firesc,
Lăsându-mă să ştiu că-ntineresc
Şi uit de orice mare slăbiciune.
Nicicui, nu văd motive, să-mi cer scuze
Pentru ceva ce este fapt real,
Văzut de ipocriţi ca anormal,
Generator de replici şi acuze.
Trăind ca-n vis, a dragostei poveste,
În suflet redevin adolescent,
Şi nu pot fi, în nici un fel, absent
Din viaţa mea, când vrea să-mi joace feste.
Şi iarăşi simt că a-nflorit iubirea
Pe un lăstar din sufletu-mi boem...
Din el va prinde viaţă alt poem,
Ce-şi va-mplini, cândva, cumva, menirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu