Iubito, printre stele căzătoare,
Văd urmele atâtor foste ploi,
Ce ne-au adus chiar luna la picioare,
Dar n-am văzut-o, ocupați cu noi...
Am orizontul liber, văd departe,
Dar umerii, sub greutăți, mă dor,
Și tocmai ele drumul mi-l împarte
În drum firesc și drum nevoitor.
Din Ceruri care-s foarte rar văzute,
De ochii ce spre înălțimi privesc,
Văd cum aleargă umbra minții slute,
Tot căutând un dat Dumnezeiesc...
Parâme văd și văd pe cei ce-mi leagă
Ideile-n adâncuri de abis
Ca-n neputința lor să înțeleagă
Cum pot vorbi cu îngerii în vis.
Eu, în tristețea marilor dileme,
M-am avântat în depărtări pustii
Dându-ți dovezi că n-ai de ce te teme
Dar, dacă pleci, n-ai cum să mai revii.
Știu cum un gând, urmat de o dorință,
Poate s-ajungă un concret decor
Punând în el voință și credință
Că poate deveni al tuturor.
În lumea mea cu rostul alandala,
Așa cum e văzut în sens lumesc,
Prea repede mă prinde oboseala,
Când între oameni nu mă regăsesc..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu