E-atât de lungă noaptea mea albastră,
N-am vreme să gândesc că-s nedormit,
Aș vrea să-ți spun că Cerul mi-a vestit
Ce va urma să fie viața noastră.
N-am să-ți repet, acum, că ești frumoasă,
Oricât ar fi normal să îți tot spun,
Îmi este greu din gânduri să m-adun,
Ceva mă tot reține, mă apasă.
Stă între noi lumeasca diferență
A multor întrebări ce nu ți-ai pus
Când viața-n orizontu-mi te-a adus
Nemotivându-ți lunga mea absență.
Chiar anii stau, destui, pe metereze,
Seduși de minte a-i numi reper
Al visului peren sau efemer
Când, prin principii, vrea să performeze.
Prezentului nu-i vom găsi motive
Când faptele, în mod fără egal,
Ne vor surprinde în consens real
În drum cu elocvente perspective.
Tu vei veni cu tot ce îmi lipsește,
Ca dar lumesc și, întru tot, divin,
Spre a schimba al cupelor pelin
În ceea ce-mplinirea își dorește.
Nu va mai fi nici timp și nici distanțe
Nu vor mai fi motiv înspre regret,
Pentru idei și pasul clar concret,
Pentru uitate vise ori speranțe.
Va fi doar vremea ce ni-i dat să vină,
Vom fi doar noi cu tot ce suntem noi,
Pe drumul înspre timpuri de apoi,
Născuți și renăscuți întru lumină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu