Printre idei ti-am spus că ești frumoasă
Și frumusețea ta îmi dă idei,
Chiar dacă mă condamni, îți spun, nu-mi pasă,
Ești unică în lumea de femei!
În mersu-ți pașii n-aveau numărare
Că trupul tău sălta unduitor
Dându-mi motiv de trecere-n visare,
Când mă trezeam de tine doritor.
Nu mi-ai surpins tăcuta mea privire
Ce pe sub haine trupul ți-l vedeam,
Simțindu-l în fireasca lui dorire
Făuritor de viitor și neam.
Lacom treceam de-o parte și de alta,
Voind să știu și să cunosc mai mult,
Voind să-mi fie palma precum dalta,
Să dau luminii ce simțeam ocult.
Și tot privind, simțeam ca o chemare
Sânii ce forme de firesc luau,
Sub mângâierea razelor de soare,
Ca umbre ce pe gânduri mă puneau.
Urcam pe coapse ochii-n mângâiere
Mi-i odihneam în unghiul ascuțit
Făuritor de vise și plăcere,
Și prag suprem spre Cerul infinit.
Te ascultam găsind mereu motive
Să-mi las privirea-n alte căutări
Cu fantezii concret cumulative
Sperând în minimale așteptări.
Spuneam, glumind, că doruri mă apasă,
O dată chiar ți-am spus că dor îmi ești,
Dar m-am ferit să-ți spun că ești frumoasă
Precum e frumusețea din povești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu