Se suprapun idei, tot vin idei,
Se nasc din întâmplări ce par ciudate,
De parcă vor să fie-ndatorate
Atâtor fapte fără de temei.
Nimic nu se întâmplă nevoit,
Chiar dacă voia nu se dă pe față,
Însă topește chiar și munți de gheață
De nu-i, cum e, cu gând senin primit.
Un gând ce-apare brusc, nălucitor,
Dă sensuri cu destulă relevanță
Ușor deosebite prin nuanță,
Având vederi mereu spre viitor.
În adevăr când toate se încred,
Apare justa vieții provocare
Prin fapte, ce au iz de întâmplare,
Și alte fapte, pe ascuns, preced.
Ceasul măsoară timpul rătăcit
În regretate clipe de-amăgire
Cu-ncuvințări a celor ce-n pornire
Pun mare preț pe drumul măsluit.
Când vine măsluirea și dă sens
Atâtor fapte ce nu-și au motive,
Ideile-s mereu imperative
Prin consistența gândului intens.
Și pare totul un consens nativ
Între ce omul este și ce poate,
Ba chiar apare evident în toate,
Identitar sau chiar speculativ.
Dar toate au și formă de final,
Ca orice orizont cu perspectivă
Ce n-are mărginire prin derivă
Și nu decade în aspect banal.
Ideile oricât se suprapun
Ajung oricum pe cumpăna de ape
Ca nu cumva esența să le scape
Când timpul dă verdictul rău sau bun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu