N-aș putea să-ți spun că ești frumoasă
De-aș avea o teamă că greșesc,
Sau de-aș fi acel ce nu îi pasă,
Când dorinței trupul ți-l doresc.
Ochii tăi sunt cei mă îndeamnă
Să nu fiu o clipă temător,
Ca să înțeleg ce mult înseamnă
Trupu-ți gol, pe pat, în dormitor.
Mâna-mi e, într-una, căutare,
Sânii devenind concretul cert
Că nici tu n-ai timp de așteptare
Și e vremea ritmului alert.
Cum te țin în brațe-ți simt zvâcnirea
Coapselor ce-ncet se rotunjesc,
Dându-mi argument pentru grăbirea
Înspre vadul drumului firesc.
Nelăsându-mi libera pornire,
Îmi las timp, puțin și tranzitoriu,
Peste rotunjita-ți definire,
Ochii să-mi arunc, obligatoriu.
Și-ți văd ochii ce privesc departe
Spre un timp ce-ți va rămâne vis,
Când în pântec simți, cumva aparte,
Ceea ce-ți dorești ținut închis.
Mă las prins de-a clipelor capcană,
Profunzimii dându-i sens binar
Prin ideea ce, fiind spontană,
Se va face semn în calendar.
Chiar ideea, din context fiind scoasă
Se preface în firesc motiv
De a-ți amintinti că ești frumoasă,
Iar instinctul mi-e imperativ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu