Am cam ajuns și eu la renunțare,
Am cam ajuns să spun că vreu să tac,
Să nu mă pun cu boala mult prea mare
A celor ce nu vor să-și aibă leac.
Prea mulți nepricepuți le știu pe toate,
Cei ce puține știu spun că pricep
Această fandosită libertate
În care multe taxe se percep.
Mă simt acum un om fără de țară,
Un emigrant, fără motive, trist,
Știind că neamul lui o să dispară
Într-un conflict de-a dreptul conformist.
E seară și mă-ntreb ce-o să mai fie,
Mâine în zori mă voi trezi român
Sau voi vorbi de-o fostă Românie,
Având, ca și moșie, un stăpân.
La ce-a fost bună jertfa din vechime?
De ce-au murit eroii patrioți,
Dacă acum vor chiar să ne suprime
Acești conducători ce-s vechii hoți.
E sec pământul cum e seacă piatra
Ce numai praful s-a ales de ea,
Că au ajuns să-nstrăineze vatra
Un idiot, un prost și o lichea.
Inteligența țării iar se vinde
Cu preț de mai nimic, un jalnic preț,
Și gloata, prea prostită, nu se prinde
Că va ajunge-nchisă-ntr-un coteț.
Atât a mai rămas din marea luptă
A celor ce voiau urgent schimbări...
O țară ce de adevăr e ruptă
Muncind spre a fi bine altor țări.
Mă simt ridicol... Mă cuprinde teama
Că tot ce spun acum va fi real,
Și prinși mereu în lupte nu luăm seama,
Că suntem în a derivă, duși de val.
E țara de mai toți amenințată
Și de la est, dar mai perfid, din vest,
Dar nimeni nu e-n stare să se bată
Curajul e un simplu manifest.
Cuvintele degeaba vor fi spuse
De nu ajung reale-nfăptuiri,
O țară cu ideile supuse
E-o țară cu absurde potriviri.
Pe drept gândind nici nu mai este țară,
E doar un simulacru, amalgam
De-adunături ce scot orice afară,
Chiar și ideea că suntem un neam.
Mă simt, o spun din nou, într-o extremă
Ridicol chiar, la pragul de refuz
Când văd că destrămarea e o temă,
Eventual cotată ca abuz.
Nimeni nu vede că o cruntă jale
E fundament al clipei... Un decor,
Ce mai tot timpul e ieșit în cale,
Intrând, încet, în viața tuturor.
Cum să mai fiu părtaș la nebunia
Impusă pe fundal speculativ,
Când simt cum ni se vinde România,
Și vânzătoru-i tot mai agresiv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu