Vom fi amanți... Ți-am spus de multă vreme,
E necesar, e chiar imperativ...
Eu nu mai am motive de-a mă teme,
Îmi este viața ta un laitmotiv...
Nu-ți ai nici tu o altfel de pornire,
Orice mai faci, vezi pașii stând pe loc,
Vânată de a lumii amăgire
Ce vede viața ca un mare troc.
Mi te dorești în fiecare noapte
Pe care știi că nu mai pot s-o dorm,
Dornic și eu de adevăr și fapte,
De tine-având un dor cumplit, enorm.
Te am, în zori de zi, mereu, dorință,
Instictual, mi-e clar, că-i ești răspuns,
Printre idei lipsite de voință,
Îți e știut că tu îmi ești de-ajuns.
Prea multa mea tăcere nu-mi dă pace,
Dar nu mai știu ce clipă să găsesc,
Fiind trăitor sub rostul de a face,
Pasul concret ce-l vrei și tu lumesc.
Ne suntem dor de vis și libertate,
Și de trăiri cu sens de orizont
În care să avem nemăsurate
Pornirile ce par a fi afront.
Și-ți sunt mereu, ca necesar, în minte,
Când te abați, prin întâmplări, în vreri,
Gândul avându-l rost de necuvinte
Ca să primești ce e firesc să ceri.
Ne-am căutat, de mult, prin altă parte,
Soluții de-mpăcări și împliniri,
E timpul de-a uita să fim departe,
E timpul unei faptice iubiri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu