Am revenit în lume... Iată, ninge,
Măcar așa e ceva mai curat,
Și poate-așa lumina va convinge
Că nu e tot Pâmântu-ntunecat.
Cât zilele sunt încă prescurtate,
Ochii, cu greu, mi-i mai ridic spre Cer,
Mă simt fixat de multele-mi păcate
Dintr-un trecut ce-i, totuși, efemer.
Al zilei rost îl văd acum pe fugă,
Timp pentru el cu greu îmi mai găsesc,
Un ceas defect trăirile-mi subjugă,
Iar eu încerc să știu cu ce greșesc.
E ger, atât pot zice... Multă gheață
Va fi să ni se-arate lunecând,
Din orizonturi ce se-ascund în ceață
Și chiar pe oameni îi ascund în gând.
Va luneca o vreme-ntreaga lume,
Va coborî crezându-se-n urcări,
Țintind către principii și cutume
Ca rezultat al multor încercări.
Înghețul va veni cu rost, să rupă
Înțepeniri ce astăzi par reper
Unor idei văzute vânt în pupă
Celor ce stau în umbre de mister.
Și-așa va fi, o neștiută vreme,
Dar nu va fi cât unii vor voi,
Chiar viscoli-vor, prin aburd, dileme,
Murind mai toți ce vor acum muri.
Apoi va-ncepe noaptea cu răscoala
Apusului văzut ca răsărit
Al unei vreri ce-n rug va arde boala
Cu frigu-i ce pe mulți i-a amorțit.
În zori va fi, din nou, o zi senină,
Doar vântul va mai da câte un semn
Că ascunzișul fără de lumină
Dă gerului idei de nou îndemn.
Ninge firesc în iarna nefirească
Ce-și are calapod de mari minciuni,
Ca semn că viața poate să renască
Chiar sub desfrâul unor mari furtuni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu