Să-l mai citesc pe Preda nu îmi vine,
Mi-e teamă că prin scrisu-i e prezent,
Că vremea din trecutul lui revine,
Schimbată-i doar prin forma de accent.
Ceva ce-a fost începe să se-ntâmple,
Delirul va rămâne nesfârșit,
Glonțul gândește iar s-ajungă-n tâmple,
Convins fiind că nu va fi oprit.
Lumina, prin ferestre-ntunecate
Mi-arată îndrăzneala fără rost,
Desfășurarea vorbelor trucate
Îmi e de-ajuns să-mi spună ce a fost.
În toate văd doar viața ca o pradă,
Rispitorii în povești o scriu,
În ceața-n care au decor o stradă,
Plecarea prevăzând-o în sicriu.
Aglomerări de negândite forme
Friguri ciudate dintr-odată-mi dau,
Simțind că lăudatele reforme
Îmi cer să tac, îmi cer să mă predau.
Nu-l mai citesc pe Preda, n-am putere,
În vremea-aceasta-n care e uitat
Și cenzurat de maxima tăcere
A celor ce la crime s-au dedat.
Citat, din când în când, e Moromete,
Dat ca exemplu de țăran model
Ca apa rece pe țărani să-mbete
Considerându-l răzvrătit, rebel.
Delirul nesfârșit abia începe,
Autodefinindu-se reper
Celor ce vor, macăr acum, pricepe
Că drumurile oamenilor pier.
Cel mai iubit deja e doar sintagmă,
N-are mimic cu viața în comun,
Chiar și acei ce sunt cu el în tagmă
Indiferențe crase își impun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu