E timpul, astăzi, undeva-n trecut
Rămas în urma ta cu datorie,
Cum ți-s rămas și eu, necunoscut,
Altfel decât era firesc să fie.
Încă nu știi de ce nu s-a schimbat
Pașii ce-ți fug de propria menire,
Deși de-atâtea ori te-ai întrebat
De ce, nici tu, n-ai vreme de iubire.
Din tot trecutul azi, tot ce-i mai greu,
Ți se arată-n cale spre schimbare,
Dându-ți motiv să vezi că tocmai eu
Aproape-ți sunt din marea-mi depărtare.
Din juru-ți mulți spre întuneric fug,
Teamă având de-a vorbelor lumină
Știind că și iertarea e un rug
Aprins de vremea ce e dat să vină.
Din tot ce-a fost nimic nu are sens,
Dau doar nuanță timpului ce trece
Când tu-ți dorești un altfel de consens
Cu ceasul ce-i deja trecut de zece.
Îți este tot mai greu, greu de-nțeles
De ce urcarea uneori coboară
Și întâmplarea n-are de ales,
Nu are încercări de-a doua oară.
Deși pe gândul tău pui mare preț,
Splendoarea ți-o arăți în miez de fapte,
Când eu devin, în toate, îndrăzneț,
Lăsându-mă ca dar în clar de noapte.
Venind dintr-un trecut, azi, în prezent,
Ai forme de perpetuă trăire,
Dându-mi motiv de vis intransigent,
Ademenit mereu de-a ta privire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu