la fel ca o nălucă,
ce-mi pare cunoscută
din vremuri de apoi,
pe care-o știu fiindu-mi
motiv și dor de ducă
când fi-va viscolire
sau nesfârșite ploi.
Mai ieri stăteai ascunsă
erai de-a dreptul tristă,
gândind că adevărul
nu-ți spune mai nimic,
ba chiar că-n lumea-aceasta
el nu prea mai există,
ori, chiar prin existență,
devine inamic.
Ai drumul plin de urme
bătut mai mult în joacă,
a fost atât de simplu
o cale să găsești,
prin firele de iarbă,
ori vad de apă seacă,
în ceața ce ascunde
pornirile-mi lumești.
Simțind fiorul vieții
ce în vârtej adună,
de peste tot, din lume,
secrete, mari idei,
la ceas de înnoptare
și răsărit de lună
mi te-ai dorit aleasă
din sute de femei.
Mi te arăți surprinsă
de-a formei revedere,
de lipsa întrebării
ce-n fapte i-ai răspuns,
când te-ai simțit pătrunsă
de marea mea tăcere
și nu voiai a crede
că-ți este de ajuns.
În modul meu cel simplu,
abstract și iluzoriu,
nu pot să mai încapă
cuvintele sub pași
cum nu văd existența
iubirii-n provizoriu
de-ar fi să-ți vrei plecarea
și singur să mă lași.
Curând, și pentru tine
va fi o zi în care
vei ști că nu în joacă
poți spune "Te iubesc",
că nu te poți ascunde
de viață-n buzunare,
făcând din legea firii
un simplu gest lumesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu