Rătăcită printre stele,
Ori pe margine de nori
Căutând un drum spre ele.
Chipul tău mi-era știut,
Îl văzusem bob de rouă
Într-al toamnei început,
Denumit de viață nouă.
Devenisei un întreg
Prin idei și amănunte,
Și vroiam să înțeleg
Altele, chiar și mărunte.
Când las visul să te-asculte,
Înțelesu-mi este clar,
Iar când sunt nuanțe multe,
Logici-i dau sens de dar...
În noiane de tristețe
Te cobori, oricât, râzând,
Spui că sunt clipe răzlățe
Ori abatere de gând.
Timpul, fără de hotar,
Poți, în lung și-n lat străbate,
Și chiar trecerea-n zadar
Am văzut că poți abate.
Pasul tău, ca și al meu,
Caută spre mai departe,
Dar ne-apropie mereu,
Înspre dincolo de moarte.
Te-am văzut... un suflet trist,
Om și lacrimă de soare...
Și, să te găsesc, rezist,
Pentru vremuri viitoare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu