Am fost mereu iubit de oameni mari,
Și foarte rar de cei ce-s pururi mici,
Urât am fost de proști și de avari,
Și cei ca ei, cei ce le sunt complici.
De alungat nu vreau să mai vorbesc,
Cei ce-au făcut-o nu puțini au fost,
Cei temători că rostul omenesc
Este altfel decât își fac ei rost.
Am fost iubit, e drept, din când în când,
De cei ce m-au voit de ajutor,
Până ce-au fost pe drum, din nou, râzând,
Când mă numeau, pe mine, ca dator.
Dar m-au urât cei cărora le-am zis
Neocolit ce dat mi-a fost să cred,
Când din trecutul ce-l vroiau prescris
Le arătam ce fapte se succed.
Am fost iubit, prin crezul de moment
Pe când cream emoții și idei,
De toți cei ce trăiau într-un prezent
Terorizat de lipsa de temei.
Voit fără de urmă am ajuns
Când n-am făcut, cum se dorea, pe plac
Acelor ce creau, că pe ascuns,
Pot face rob pe cel ce e sărac.
Iubirea mi-am avut-o panaceu,
Iubind uitam de temeri și dureri,
Și-așa m-am întâlnit cu Dumnezeu,
Și de la El, trăirii-mi am puteri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu