Cu tine-am înțeles ce este viața
Și-am început, din nou, mai mult să sper,
Am priceput că, zilei, dimineața,
Într-adevăr îi este clar reper.
Cu tine m-am culcat în miez de noapte
Și-am adormit târziu, în zori de zi,
Putând așa să văd, cum doar prin șoapte,
În altă viață ne putem trezi.
Cu tine ziua am uitat că trece,
Și-am vrut-o chiar mai repede trecând,
Nici nu-mi păsa că ploaia era rece,
Cald îmi era fiind la tine-n gând.
Cu tine-am revenit din rătăcirea
În care multe drumuri multe am făcut,
Tot căutându-mi rostul și menirea,
În mult neînțelesul meu trecut.
Cu tine m-am simțit în altă lume,
O lume-n care nu-i nimic ascuns,
Și-n care prea puținele-i cutume
Erau și întrebare și răspuns.
Cu tine frica n-a mai fost prezentă,
Nici gândul nu-mi era șovăitor,
Trăiam doar bucuria elocventă
Al drumului spre timpul viitor.
Cu tine-am luat o mare hotărâre,
Trecându-ți de trupescul tău hotar,
Să nu mai am în gând o coborâre,
Și să ne-avem urcarea avatar.
Cu tine m-am lăsat, fără mirare,
Să-ți fiu al vieții singular accent
Și ultim semn, grăbit, de întrebare
Spre un continuu, viitor, prezent.
Cu tine pași pe prag de ani voi face,
Ceea ce spun se va adeveri,
Un milion de ani, trăind în pace,
Ne vom avea, știind a ne iubi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu