E totul alb, un alb etern şi pur,
Visam de mult că şi la nunta noastră
Avea-vom doar zăpadă împrejur.
Paradoxal, cum mulţi nu vor sa creadă,
Vom arăta că cerul e senin,
În ochii tăi deja pot toţi să vadă,
Un semn de cruce şi-un pahar de vin.
Te mai ascunzi prin gânduri câteodată
Şi poate chiar mai cauţi un răspuns,
Că nu mai poţi întoarce, dintr-odată,
Ceea ce ştii că nu e de ascuns.
Iubita mea, priveşte pe fereastră,
E totul alb, etern, sublim şi pur,
În cer deja spun toţi de nunta noastră,
Şi toţi o văd ca fiind de bun augur.
Dinspre departe vin înspre aproape
Şi cei mai răi dar mai ales cei buni,
Trecând de munţi pun poduri peste ape,
Şi-n drumul lor ne împletesc cununi.
Priveşte răsăritul, dimineaţa,
Ai să-nţelegi destinul ce ni-i dat,
Chiar dacă uneori te-ascunde ceaţa,
Ce va urma, în Cer s-a şi-ntâmplat.
Şi n-ai motiv să îţi mai fie frică...
Eu plec din lumea mea că e prea mică...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu