Vine Crăciunul... Oamenii vorbesc
Că trece anul şi va fi mai bine...
Uitasem însă... Însă-mi amintesc,
Şi stau de vorbă iar, doar eu mine...
Era mai ieri... aveam şi eu Crăciun,
Ne adunam, pe seară, toţi acasă,
Şi ne uram să fie un an bun
Şi să ne fie viaţa mai frumoasă...
Trecut-au anii, totul e-n trecut,
Mă uit din când în depărtare,
Şi parcă cerul e contrafăcut
Şi soarele-ntre spini parcă răsare...
Aflam urări... Acum e greu s-ascult
Cum alţii văd trecutu-mi prin poveste,
Şi cum îşi spun că e deja prea mult,
Şi nimeni nu mai poate să conteste.
Mă uit spre uşă şi mă-ntreb şi eu,
Ce-ar fi dacă ar fi ca altadată...
Mă-ntreb pe mine şi pe Dumnezeu
Mai pot trăi ca oamenii vreodată?
E mult prea frig... Dar am, aşa, un gând
Să o mai las din când în când deschisă,
Că poate câte-un om, pe drum trecând,
Se va-ntreba de ce nu stă închisă.
Nu vine nimeni... Ziua de Crăciun
O voi trăi din nou uitat de lume,
Voi încerca cenuşa-mi să-mi adun
Şi urna-i s-o botez cu al meu nume!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu