Albul se-gheaţă și e mai pur,
Iarna, de geruri, face risipă
Ca să dea lumii un alt contur.
Ziua se face albă-n zăpadă,
Şi străluceşte, prinsă de ger,
Soarele-ncearcă să se-ntrevadă,
Găsind deschisă poarta spre cer.
Prin viscolire se-arată seara,
Prinzând cu patos ceru-n chenar,
Şi-l troienește, punând povara
Pe tot ce-ncearcă a-i fi contrar.
Noaptea încearcă, fiind dat să vină,
Să pună piedici căderii-n gol,
Cerşind la stele strop de lumină,
Îndeamnă vântul a fi domol.
Dar frigul creşte, clipă de clipă,
Albu-i de gheaţă... rece și dur,
Malul de apă spre ceruri ţipă,
Gheaţa-l constrânge-ntr-al ei contur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu