Sfâşietor de dor îmi e de tine,
De-atâta dor şi visele mă dor,
Aş da orice să le mai pot abţine,
Să-mi fie, preţ de-o viaţă, mai uşor.
În vise cred, ştiindu-le cinstite,
Din ele ştiu ce vremuri vor veni,
Dar nopţile îmi sunt prea obosite,
Abia mai pot, cuvinte mari, rosti.
Mi-e gândul împărţit în controverse,
Şi argumente n-am să-l contrazic,
Chiar replici dacă-i dau, sunt grabnic şterse,
Că, mai mereu, mai mult nu spun nimic.
Privirile îmi fug în amintire,
Mi-arată cum ar fi o viaţă-n doi,
Şi-mi fac, în şoapte, o mărturisire
În care totul e redus la noi.
Mi-e dor trăind, de ale faptei forme,
Şi-mi e la fel de dor de trupul tău,
Secundele pe ceas devin enorme...
Ceasul îmi dă, mereu, păreri de rău...
Lumea e mică, dar acum e mare,
Şi pe măsura ei îmi este dor,
Tăcând, încerc un fel de alinare,
Să nu îţi spun că e sfâşietor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu