Cuvântului i-am spus: “Mi-e dor de tine!”
Şi a-nceput a fi căutător,
Să spună adevărul nu se-abţine,
Citindu-l, tu vei şti că îmi e dor...
Prin forma sa cuprinde amănunte
Pe care, ne-ndrăznind, nu ţi le-am spus,
Când îţi spuneam c-am să te duc în munte
Să ne iubim fără de vorbe-n plus.
Privindu-te, m-am prins, cu frenezie,
A căută să ştii ce-aş vrea să-ţi spun,
Şi, prin cuvânt, de-o mare fantezie,
Mă las cuprins de dorul tău, nebun.
I-am povestit de vremuri ce-or să vină,
Nu i-am ascuns că multe-mi amintesc,
Cum te arată geana de lumină
Când te grăbeşti, dorind să mă grăbesc.
Şi cum va fi fierbinte, cu dorinţă,
Noaptea întreagă-n care vom opri
Risipa de trăiri cu bună-ştiinţă,
Un drum spre înălţare-a ne croi.
Cum tu-ţi vei lua puterea de-a reface,
Din tot ceea ce-n timp ţi-ai refuzat,
Şi-a reclădi un univers de pace,
Şi-ntregul sens a ceea ce ţi-i dat.
Fără să-mi fie teamă, sau ruşine,
L-am învăţat să îţi şoptească-n vis,
Recunoscând că ştie de la mine,
Despre trecut şi răni ce s-au închis.
Şi i-am mai spus că poate să-ţi vorbească
Oricând va fi să nu mai vrei să crezi,
Spre a-ţi reda puterea omenească,
Voind o altă cale să urmezi.
Acum e ştiutor a mult mai multe,
Multe îţi spune el când eu nu pot,
A început de tine să asculte,
Şi caută tăcerii-mi antidot.
Dar tot m-ajută şi îmi e aproape,
Îi spun "Mi-e dor" şi ştiu că ţie-ţi spun...
Când caută nevrerea să mă-ngroape,
Prin el nemaitrăirii mă opun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu