Iubito, ninge, uite cum tot ninge,
Pluteşte albul nesfârşit şi pur,
Chiar dacă-s trist, ninsoarea mă împinge
Somnului nopţii, tainic, să te fur.
Şi să plecăm, uitând de amănunte,
Grăbiţi de gerul care va veni,
Într-o cabană, undeva în munte,
În care noaptea să n-o vrem dormi.
Să-mi stai în braţe, ascultând în sobă
Cum netrăirea vrea să ardă-n foc,
Şi dând podelei rol de garderobă,
Să ne-amintim că ne purtăm noroc.
Când tremurul simţirii de dorinţă
Mă va lăsa sărac de întrebări,
Am să devin al tău, cu bună-ştiinţă,
Cu totul conştienţi şi de urmări.
Gustându-te, voi şti că-ntreaga noapte
Mi te vei vrea plăcerii sfânt altar,
Şi-n rugăciunea prinsă între şoapte,
Ţi-o vei dori-mplinirii corolar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu