Restul vrei să-l laşi în înţeles,
Şi-n cuprins încerci a te abţine
Să îmi spui că drumu-l ai ales.
Taci şi tu, lăsându-mă-n tăcere
Să mă-nvăţ cu-al timpului îndemn,
Şi din nou să vreau să am putere
De-a trăi al clipei sens solemn.
Visul însă, tainic, îţi vorbeşte,
Într-un fel real, desprins din basm...
Sufletul, prin el, îţi prevesteşte
Cum va fi ieşirea-ţi din marasm.
Prin păşire-ncet nu se mai poate,
Chiar şi visu-ţi spune răspicat,
Timp s-avem de-a le-mplini pe toate
Ni-l mai dă doar drumul neumblat.
Eu ţi-am spus că-mi este dor de tine,
Cea pe care-o ştiu şi n-o cunosc,
Şi-mi e dor, aşa cum se cuvine,
Ce speranţe am, să-ţi recunosc.
N-avem timp, dar nici motiv de grabă,
Cât nu-ţi este clar ce-i drumul drept,
Îmi găsesc ceva să-mi fac de treabă
Să nu ştie nimeni că te-aştept.
Tac şi taci, dar eşti nerăbdătoare,
Şi tăcerii-i cauţi un motiv,
Dar o vrei, fiindu-ţi împăcare
Cu acest acum normal fictiv.
Însă este cert... Spre mai departe,
Ne-a fost dat să ne avem un drum,
Litera ne va zidi-ntr-o carte
Să trăim şi viaţa, şi postum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu