Din visul trecutului,
Ionelei
Din începuturi mi te-ai vrut mireasă,
Și nu te-ai vrut fugind spre nicăieri,
Făcându-mă să spun că nu îmi pasă
De tot ce-a fost trecutu-mi cu poveri.
Aveai știute multe amănunte
Și ți-ai dorit mai mult să mă cunoști,
Când hoinăream pe crestele de munte
Ca nu cumva să nu mă recunoști.
Gestului meu pe loc ai vrut răspunde
Când pragul de-nceput ți-l arătam,
Sub haine nevoind a te ascunde,
Lăsându-mă să iau tot ce voiam.
N-aveai motiv să vrei să ne oprească
Un amănunt de alții inventat,
Știind că și pornirea mea-i firească,
Cum și momentul faptei ne e dat.
Nu ne-am oprit, aveam doar o dorință
Să ne rămânem veșnic amintiri
Având neprihănirea în conștiință
Ca pas dintâi al unei mari iubiri.
Al tău eram și mă păstrai în tine,
Lipsindu-te de teama de urmări,
Ca eu să știu că tu-mi vei aparține
Chiar și de viața ne-ar sorti schimbări.
În sânge m-ai înscris, pe totdeauna,
Ca și însemn complet identitar,
Să nu mai poată ura sau minciuna
A te dori cu rol duplicitar.
De-atunci, zi după zi, fără sfială
Vederea lumii nu te-a mai oprit
Să fii dorinței, în simțiri, loială,
Dându-mi dovezi că sunt mereu dorit.
Zi după zi, și noapte după noapte,
Împreunării drumuri îi găseam,
Când sânii tăi, ca două mere coapte
Motiv de regăsire ni-i aveam.
Nu te voiai s-asculți de-mpotrivirea
Celor ce-n cale te puteau opri,
Voiai să știi că-ți împlinești menirea
Fiindu-mi dar în fiecare zi.
Și mi-ai fost dar și-ai fost dăruitoare
De clipe cu urmări firești de rod
Prin corolarul lacrimei de soare
Ce morții îi devine eșafod.
Mereu a fost continuă chemarea
De-ați desluși al viselor mister
Și a găsi în ceruri împăcarea,
Când pântecu-ți m-avea în el reper.
Cum și-a dorit așa s-a dat să fie,
Chiar îngerii și l-au avut altar,
Și mi s-a vrut și mie bucurie
Și pază contra trecerii-n zadar.
A fost motiv de vise și dorință
Și-a fost context de gând înălțător,
De elocvență-n fapte și-n credință,
De viață, totdeauna, dătător.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu