Reducând consoane sau vocale,
Tot ce-aș vrea să-ți spun rămâne-ntreg,
Și orice ar fi să-mi iasă-n cale,
Nu am cum, pe tine, sa te neg.
Nu-s alegătorul de cuvinte
Căutând culori după model,
Eu rostesc tot ce îmi vine-n minte,
După felul meu, mereu rebel.
Trupul tău ia formă de clepsidră
Când văd timpul ca un bun pierdut,
Neputinței dând un chip de hidră
Ce mă vrea la mâna ei căzut.
Și e un ulcior cu apă vie,
Un însemn heraldic de portal,
Devenind și vis și fantezie
Când îmi e dorinței ideal.
Din dorință prinde vorba viață,
În firescul ei nominativ
Ca îndemn, cerință și povață
Cu accent constant afirmativ.
Formele-ți devin ispititoare,
Definind mult așteptatul drum
Înspre revanșarda-mpreunare,
Pusă-n seama unui nou "Acum!".
Dispărând a lumilor distanță,
Nu mai am de ce răstălmăci
Gânduri de normală cutezanță
Ce nu pot, cuvinte mari, găsi.
Forma lor, concret elementară
Are-n ea esențe de simbol,
Care dă, uitând ceva să ceară,
Chiar dacă e notă de subsol.
Nu am vorbe mari... Trecând la fapte
Totul se-nțelege pe deplin,
Fie că e zi ori miez de noapte,
Mă vrei dar și îmi ești dar divin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu