spunem c-ar avea secrete,
Pe sub semne de-ntrebare
le privim ca desuete,
Uneori, marea mândrie,
punând rosturi la-ndoială,
Ne împinge la a spune
că ne-a fost fapta greșeală...
Știu că-ți ai și tu secrete,
care îți tot vin în minte,
Orișicât le vrei uitate,
printre multele-ți cuvinte,
Stând cu sufletul în teamă
de urmările concrete,
Când n-au unde să se piardă
sub aspect de mari regrete.
Spui, normal, că n-ai secrete,
nici idei și nici motive
Ce te-ar vrea trăi în umbra
clipelor imperative,
Dar te văd privind în urmă
ca și cum îți ceri iertare,
Noaptea, razelor de lună,
ziua, razelor de soare.
Văd, tot văd... Păstrez tăcerea,
știu și eu la fel de bine
Că, iertând vinovăția,
îți tot amintești de mine,
Și de-al clipei ceas de seară
când ți-a fost clară ideea,
Că în tine se reînvie,
dăruindu-te, femeia.
Ții secretul într-o umbră
ca protecție firească
A schimbărilor profunde
din trăirea-ți omenească,
Te mai pierzi în amăunte,
însă-mi lași cale deschisă
De a ști ce-ți este viața,
ori cât ești de indecisă.
Despre viață nu știm multe,
nu știm multele-i secrete,
Despre oameni știm mai multe
doar din frici și din regrete,
Despre tine știu puține,
însă toate au valoare,
Ele-mi sunt mie secrete
cum sunt cele noi sub soare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu