Frumoasă ești, chiar dacă, îmbrăcată
Ești, spre vederea lumii, mult schimbată...
Dar pentru mine tot mai bine-i goală
Când nu dai omenirii socoteală...
Și-așa ușor e să-mi devii ispită
Când de pornirea mea ești ispitită,
Că nu mai e doar simplă întâmplare
La amândoi lipsirea de răbdare...
Devii și cu grăbirea mea complice
Când timpul nu mai vrea să se implice,
Lăsând dorinței forța să excludă
Ideea de forțare sau de trudă...
Privirii mele ochii-ți sunt vestire
De adevăr, de vis, de dăruire,
Când așteptarea-ți se trasformă-n șoapte,
În plină zi ori înspre miez de noapte...
Mereu îmi dai prilej să-mi fii frumoasă,
În goliciunea-ți mult prea grațioasă,
Cu drept de a primi ce se cuvine,
Și-a mă-ncrusta ca semn distinct în tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu