Povestea ta e pentru tine nouă,
Şi-ţi este greu, prea greu să o-nţelegi,
Părându-ţi adevărul rupt în două,
De-o lume ce îşi are alte legi.
E pentru tine nouă, însă-i veche,
De multe ori, cumva, te-am prevestit,
Din vremea când, ad-hoc, eram pereche
Şi nopţii bucurii i-am dăruit.
În juru-ţi e prea multă răutate,
Şi mulţi ce cred că ai ajuns vânat
Strivită de o falsă libertate
În care cu motiv te-ai avântat.
Vorbe prea multe, lipsa de măsură
Te-arată prin castele de nisip
Cu fapte de extremă anvergură
Ce lasă urme chiar şi pe-al tău chip.
Mi-a tot trecut prin gând această vreme,
Şi te-am văzut în ea trăind, în vis,
De-aceea ştiu că ai de ce te teme,
Ştiu că te vezi căzând într-un abis.
Abisul e, prea bine ştii, aproape,
Mereu la fel şi tot mereu altfel,
Voit de cei ce vor mereu să scape
De-al neputinţei evident apel.
Chiar mlaştini, dedesubt, ţi-s pregătite,
Şi îngropări sub maluri de gunoi
Cu vorbe de ocară, pregătite,
De cei ce sunt cu sufletu-n nevoi.
Dar toate se vor stinge într-o noapte
Când ne vom fi aşa cum ne-am mai fost,
Părtaşi la adevărul unei fapte
Ce va lăsa urmărilor un rost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu