marți, 7 septembrie 2021

Reîncepere de seară

Din seara-aceasta altfel o să fie,
E vremea de-a trăi și mari schimbări,
Va fi să simți reala bucurie
De-a fi motivul unei mari chemări.

Uitând trecuturi și trecute fapte,
Vei ști să-ți ai acum întâiul pas
Spre definirea miezului de noapte
Când nu e măsurat de simplul ceas.

Prezent mereu voi fi de-acum în tine,
Și-ți vei dori, continuu, repetat,
Ca mărturie să mă ai, pe mine,
În trupul tău însemmnul încrustat.

Gustându-mă, de fiecare dată,
Gustul dorinței vei dori să-l știu
Când coapsele-ți un singur drum mi-arată
Ca împlinire să ajung să-ți fiu.

Sânii vibrând vor fi, în orice clipă,
Dovada unui gând înălțător
Că timpului furându-i din risipă
Pântecu-ți e de viață roditor.

Nu va mai fi nimic să mai conteze
Așa cum până astăzi îți doreai,
Punând trecutul între paranteze
Cale deschisă vieții ai să ai.

Și viața în alt mod va reîncepe,
Nemaiținând furtunile în loc,
Pe mine începând a mă percepe
În tine jar și altfel mare foc.

Niciun comentariu: