Mi-e viața un decor pentru o dramă,
Eu însuni sunt ce n-am vrut..., un ecou,
Un amănunt de neluat în seamă,
Un mărunțiș... pierdut la cazinou...
Sunt ziua care se ascunde-n seară,
Un trubadur îndrăgostit, hoinar,
Dar sunt arcuș rămas fără vioară,
Un saltimbanc cu plănsu-n buzunar.
Mă simt o simplă frunză ce se frânge,
Și cade rătăcită pe asfalt,
Când adevărul vieții mi se plânge
Că nu mai văd albastru ceru-nalt.
Sunt ca un om ce e lipsit de nume,
Ce chiar și gându-și are renegat,
Un chip captiv în vechile albume,
De cei din jurul lui de tot uitat.
Mi-edor de adevăr, mi-e dor de mine,
Îmi este dor să-mi fie iarăși dor,
De cel ce zace azi printre ruine,
Râzând înspre plăcerea tuturor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu