Acum trăim psihoza planetară
Pusă-n tiparul binelui comun
Iar adevărul e împins să piară
Când nu-i văzut cenzurii oportun.
Smintiții îmbuibați de la putere,
Crezându-se ai lumilor stăpâni,
Prin sadica, absurda lor plăcere
Ucid speranța zilnicelor pâini.
N-au scrupule când construiesc minciuna
Sfidând orice e dovedi real,
Dorind a controla, pe totdeauna,
Consensualul haos mondial.
Morișca morții nu se mai oprește,
În plasa ei chiar științele decad,
Și parcă nimeni nu mai îndrăznește
Trăirii vieții să-i mai facă vad.
Mereu accentul este pus pe frică,
Mizând pe-nfricoșarea tuturor,
Ca de va fi, cândva, la o adică,
Să se accepte că doar unii mor.
Și tocmai morții azi i se dă nume,
Motivul ei tot timpu-i amintit
Sub zvonul că omoară-ntreaga lume
Și nu se dă, în nici un fel, gonit.
Ideologi nebuni ne dau de știre
Că progresăm schimbându-ne rapid
Ca să putem să ne venim în fire
Din traiul ce ne-a fost mereu stupid.
Au decretat că pierderea de vreme
E adevărul marelui succes,
Că altfel pe Pământ sunt mari probleme
Și omul le crează în exces.
În nebunia lor, mereu profundă,
Pun în discuții tot ce e real,
Nepăsători că lumea se afundă
În sărăcia fără de egal.
Iar pe Pământ se moare, se tot moare,
Mor mulți bătrâni dar mor și mulți copii,
Veștile par verstiri de sărbătoare,
Psihoza e atuul celor vii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu