Mi-e greu să cred că e lumină
Când nicăieri lumină nu-i,
Știind că am și eu o vină,
Prefer să plec prin viața mea, hai-hui!
Mă cheamă vântul, cerul, dorul,
Mă cheamă timpul ce-a trecut,
E toamnă, schimb grăbit decorul,
Nu vreau să fiu recunoscut.
Prea istoviți-mi stropi de viață,
Mă fac să vreau să plec la drum,
Refuz statutul de paiață,
Cu ochii-nlăcrimați de fum.
Nu vreau să înfiez iluzii,
Mascând absurdul compromis
De a propune prin aluzii
Ideea clipelor de vis.
N-am vrut o viață definită
De efemere bogății,
Dar azi o simt ca mărginită
De marile-mi vinovății.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu