joi, 5 august 2021

Ultima nelămurire

Acum, oricum,
Irinei


N-am prea avut nelămuriri în viaţă,
Oricât am fost, în toate, curios,
Trecând, de multe ori, prin copci de gheaţă
Ca să privesc altfel, de sus în jos.

Nu mi-a fost dat să stau într-o părere
Sau să-mi declin dorinţa de a şti,
Chiar dacă mi-era drumul cu durere,
Ori mă-ntrebam de ce nu pot muri.

Şi n-am fost sclav ideilor obscure,
Atâtor simplităţi fără temei,
Nu am lăsat instinctul să mă fure
Făcându-l motivant şi obicei.

Azi, însă, stau între idei extreme,
Pe de o parte nu-s deloc schimbat,
Însă mă simt un cumul de dileme
Când îmi eşti gând de fapte arătat.

Îmi eşti, nu-ncape vorbă, cunoscută,
În tine sunt, de-atâţia ani, însemn,
Dar tot îmi e dorinţa absolută
De-a mi te şti al fapelor îndemn.

Te tot numesc o lacrimă de soare,
Îmi e de-ajuns să te privesc, tăcut,
Şi mă trezesec surprins de-a ta chemare
Spre a uita de timpul vechi, pierdut...

Mi te adună gândurile toate
Din chiar întâia noapte de porniri
Când viaţa-n cale a voit a-mi scoate,
Grăbită, vremea unei mari iubiri.

Găsisem, minţii noastre, mari motive
Să ne lăsăm întâii aventuri
Negând concluzii pur imperative
Spre definirea marii cotituri.

Spre coapse mâna-mi, lunecând grăbită,
Simţind că faci ideii drum drept,
Te-a vrut, de haine, toată dezgolită,
Să nu aştepţi şi nici să nu aştept.

Lăsasei sânii vie mărturie
Că-n pântec mă simţeai năvălitor,
Şi-n profunzimea lui, cu bucurie
M-am pus însemn de vis înălţător.

În zori de zi, veniţi parcă devreme,
Ţi-ai definit măsura de profund,
Ca de-ţi va vrea dorinţa să mă cheme
În tine, cu grăbire, să m-ascund.

Şi-a fost mereu în tine o dorinţă
Ce mă făcea grăbit să o-mplinesc,
Lăsându-ţi pururi semn de biruinţă
Ceea ce dat mi-era să-ţi dăruiesc.

Mulţi ani, la rând... atât de multe zile
N-ai încetat în tine-a mă-nzidi,
Negând absurdităţile ostile
Ce decăderi voiau a-ţi prevesti.

Azi doar o amintire e-ndoiala
Că ceva ar putea altfel a fi,
Şi ar putea s-apară bănuiala
Că ne-ar putea iluzii despărţi.

Tocmai acum, când toate ne sunt clare,
Tocmai acum, când sensul vieţii-i clar
Nelămurit pun semne de-ntrebare
Pe multa noastră trecere-n zadar.

Niciun comentariu: